Un artist francez a venit în Gorj pentru a descoperi istoria și povestirile locale
Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” organizează cea de a doua rezidență artistică din cadrul Sezonului România – Franța 2019 -Atelierele Brâncuși. Manifestarea se desfășoară în parteneriat cu Castel Coucou din Forbach - Franța, Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” și Institutul Cultural Român.
Proiectul are în vedere două rezidențe artistice încrucișate, între cele două țări. Prima rezidență a avut loc la Castel Coucou (Forbach, Franța), în perioada 18 martie – 14 aprilie, unde artistul gorjean Bogdan Epure a colaborat cu un omolog francez pentru a crea un proiect artistic comun. A doua rezidență este găzduită de Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” în perioada 20 iunie – 14 iulie 2019.
Artistul francez Arthur Debert a fost selectat de partea franceză și va fi oaspetele Gorjului în următoarele trei săptămâni. Pentru partea română a fost selectată Andreea Medar, artist plastic membru al UAP, filiala Târgu-Jiu, care va realiza împreună cu colegul său francez o lucrare comună, care va fi donată instituției organizatoare. Arthur Debert a mai vizitat România în urmă cu doi ani, atunci când a stat timp de o săptămână la Timișoara. El spune că a fost influențat foarte mult de opera lui Andrei Cădere, emigrat în Franța în 1967 și considerat „unul dintre cei mai originali artişti români ai perioadei postbelice şi, probabil, cel mai cunoscut artist român după Brâncuşi”, după cum apreciază critica de specialitate
Cu ocazia acestei rezidențe în Gorj, artistul francez Arthur Debert vrea să descopere Târgu-Jiul și regiunea din care face parte, istoria și povestirile locale. „Practica mea artistică este colaborativă. Uneori, sub forma unui duo, alteori a unui grup mai mare, proiectele mele sunt toate legate de o întâlnire sau devin o ocazie de a crea. Ideea de a descoperi munca unui artist la fața locului, de a face schimb și de a realiza un proiect împreună mă face foarte curios de ceea ce ar putea fi un punct comun între poveștile noastre și practicile noastre. Undeva între cele două orizonturi”, a afirmat Arthur Debert în scrisoarea sa de intenție.