(închide)

TVR începe construcția noului sediu de la Craiova

 

TVR Craiova va avea un sediul nou, televiziunea publică anunșând începerea construcției.  Investiția este de 5, 2 milioane de lei.

Suprafaţa desfăşurată a noului sediu va fi de aproximativ 2.000 de metri pătraţi şi va cuprinde două studiouri TV - unul de 240 de metri pătraţi pentru realizarea emisiunilor şi unul de 50 de metri pătraţi pentru transmiterea jurnalelor de ştiri. Clădirea este destinată atât spaţiilor de producţie, cât şi celor de birouri pentru personalul editorial, tehnic şi administrativ. Potrivit Televiziunii Române, jurnaliştii din Craiova îşi desfăşoară în prezent activitatea, într-o clădire distrusă parţial de un incediu în anul 2005. Piatra de temelie va fi pusă în cadrul unui eveniment la care vor participa preşedinţii comisiilor de specialitate din Parlament - Radu Preda, Preşedinte al Comisiei de Cultură şi Media din Senatul României şi Gigel Ştirbu, Preşedinte al Comisiei de Cultură, Arte, Mijloace de Informare în Masă din Camera Deputaţilor. Investiţia se ridică la 5.241.350 de lei.

Din partea Televiziunii Române vor fi prezenţi, alături de Doina Gradea, Director General Interimar şi Anca Dindirică, director TVR Craiova, Raico Cornea, director TVR 1, Mircea Neacşa, director TVR 3; Dite Dinesz, director TVR Timişoara; Romeo Couţi director TVR Cluj; Cristian Georgescu, director TVR Tg. Mureş; Camelia Pătru, coordonator economic şi administrativ TVR 3 şi întreaga echipă a TVR Craiova.

„Este o mare bucurie să putem pune prima cărămidă la temelia noului sediu al TVR Craiova. Acest proiect este, de fapt, una dintre primele investiţii consistente pe care ne propunem să le facem pentru studiourile teritoriale ale TVR, atât în plan financiar, cât şi tehnic sau uman”, a declarat Doina Gradea, director general intermar al TVR.

Vizualizări: 525

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste