Turiști din București, înzăpeziți pe Valea Sohodolului! Au intervenit jandarmii montani și primarul din Runcu
Jandarmii montani din Runcu au fost sesizaţi telefonic de către primarul comunei Runcu despre faptul că o persoană a rămas înzăpezită cu un autoturism în zona montană Valea Sohodolului, la limită între județele Gorj și Hunedoara. Jandarmii montani împreună cu primarul comunei, șeful serviciului voluntar pentru situații de urgență și un voluntar, au intervenit deplasându-se cu autoturisme de teren în zona indicată, iar după ce au troliat autoturismul, l-au deblocat de pe drumul înzăpezit. Intervenţia a durat aproximativ 3 ore, iar turiştii din Bucureşti au putut să-şi continue drumul, însă revenind pe traseul de pe care plecaseră. „Recomandăm turiştilor înainte de a pleca la drum, să verifice hărţile rutiere şi aplicaţiile de pe dispozitivele electronice, pentru că nu toate rutele sunt accesibile circulaţiei rutiere în această perioadă. Mulţumim pentru implicare domnului primar şi voluntarilor pentru spritul civic dovedit, intervenind în comun cu jandarmii montani în sprijinul şi pentru siguranţa semenilor”, a spus Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al IJJ Gorj.