Trei posturi de șofer, vacante la Ambulanța Gorj
Serviciul Judetean de Ambulanță Gorj organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție, vacante, după cum urmează: două posturi de şofer autosanitară I – Staţia Centrală Târgu Jiu și un post de şofer autosanitară I- Substaţia Rovinari.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: diplomă de bacalaureat sau diplomă de absolvire a liceului; diplomă de absolvire a cursului de ambulanţier; permis de conducere pentru şofer profesionist valabil pentru autovehicule din categoria B şi C; 6 ani vechime ca şofer (conducător auto) profesionist sau 3 ani ca şofer autosanitară II.
Concursul se va organiza conform calendarului următor: 17 ianuarie 2019, ora 15.00: termenul limită de depunere a dosarelor; 28 ianuarie 2019, proba scrisă; 31 ianuarie 2019, proba interviu.