(închide)

Trei eleve din Târgu-Jiu, media 10 la Evaluarea Națională

 

Trei eleve care au absolvit școli gimnaziale din municipiul Târgu-Jiu au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională. Zecarele sunt: Ana Maria Bîzgă de la Colegiul Naţional „Spiru Haret” din Târgu Jiu, Ştefania Drăghici de la Şcoala Gimnazială „Gheorghe Tătărăscu” din Târgu Jiu şi Monica Trocan de la Şcoala Gimnazială „Constantin Săvoiu” din Târgu Jiu. Au învățat foarte mult și mereu au avut medii mari și vor alege cele mai bune colegii din Gorj. „M-am pregătit destul de mult. Nu mă aşteptam să iau zece la amândouă, sunt foarte fericită! A fost o surpriză şi pentru mine. Aş vrea să merg în continuare la Colegiul Naţional «Ecaterina Teodoroiu», la profilul Bio-chimie. Vreau să devin doctor. Voi rămâne să studiez în România şi să lucrez aici, pentru că nu aş vrea să plec, aici este şi familia mea. Nu aş putea să renunţ la familie, pentru mai mulţi bani”, a declarat eleva Monica Trocan pentru Mediafax. 

În Gorj, aproape 230 de elevi au avut medii peste 9.00, iar medii peste 5.00 au avut 2.060 de elevi, din cei 2.894 prezenţi, ceea ce înseamnă peste 70%. Zeci de elevi au avut medii între 1.00 şi 2.00, fiind şi două fete cu media 1.00.

Galerie foto




Vizualizări: 4,483

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste