(închide)

Tentativă de ucidere la Vâlcea

 

Un bărbat din satul Olanu din județul Vâlcea a fost arestat după ce l-a înjunghiat pe fratele concubinii sale.  „La data de 26 decembrie a.c., polițiștii, sub îndrumarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, au reținut un bărbat de 40 de ani, din Olanu, după ce acesta și-a agresat fizic concubina și l-a injunghiat pe fratele acesteia, în spate, pe fondul unor neînțelegeri. În fapt, în cursul după-amiezii, polițiștii au fost sesizați că pe raza comunei Olanu, un bărbat a fost înjunghiat în spate, pe fondul unui conflict spontan. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, constatând că victima prezintă o plagă înjunghiată în spate, fiind transportat de urgență la spital. În urma verificărilor a reieșit că persoana bănuită, pe fondul unor neintelegeri, și-ar fi agresat fizic concubina, după care l-ar fi injunghiat pe fratele acesteia în spate, cu un cuțit”, precizează IPJ Vâlcea.

Vizualizări: 405

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste