Târgujianul Giovani Popescu, o nouă performanță impresionantă!
Olimpicul Ioan Giovani Popescu, elev al Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, a câștigat medalia de argint la cea de-a XXX a ediție (aniversară) a Olimpiadei Central Europene de Informatică, competiție desfășurată în Ungaria, la Nagykanizsa. România a obținut 3 medalii de Argint (Popescu Ioan, Mușat Tudor, Dicu Emanuel) și o medalie de Bronz (Andreescu Mihnea). „Medalie de argint! Rezultatul a fost obținut la cea de-a XXX ediţie aniversară a Olimpiadei Central Europene de Informatică / CEOI 2020 - Nagykanizsa, Ungaria. Este o performanță fabuloasă, impresionantă, unică în condițiile speciale ale anului 2020. Felicitari teamului ROU!
Mult succes la competitiile viitoare! Viitorul Romaniei Informatice arata bine!”, a spus profesorul Eugen Nodea.
„Performanță fabuloasă și rezultat meritat. Astfel de rezultate se obtin cu multă muncă și seriozitate, atât a elevilor cat si a profesorilor. Ati pus Târgu jiul la loc vizibil si fruntaș pe harta europeană a educatiei.Ne-ati facut mândri ca suntem gorjeni. Felicitari Giovani, felicitări părinților tăi, tot respectul domnule profesor Eugen Nodea, mă înclin!”, i-a felicitat Claudiu Fiu, candidal PNL Gorj la CL Târgu-Jiu.
La concurs au participat 55 de elevi din Austria, Cehia, Croația, Elveția, Germania, Italia, Lituania, Polonia, România, Olanda, Slovacia, Slovenia și Ungaria.