(închide)

„Tănase fits Piaf”, eveniment muzical inedit organizat în premieră la Târgu-Jiu!

 

Un concert extraordinar va fi organizat luna viitoare la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” de Clubul Rotary din Târgu-Jiu. Banii strânși din donațiile invitaților vor fi direcționați tot către Spitalul Județean Târgu-Jiu, mai exact spre modernizarea Secției de Neonatologie.

Astfel, pe 12 iulie, iubitorii muzicii de calitate sunt invitați la Teatrul Dramatic pentru a asista la un concert inedit. Pentru prima data va cânta la Târgu-Jiu artista Alexandra Fits (Alexandra Fiț este din Alba Iulia și este foarte cunoscută în România și peste hotare n.red.) alături de pianistul Mariano Castro. Concertul „Tănase fits Piaf” este o incursiune muzicală în repertoriul a două mari artiste ale secolului XX: Maria Tănase și Edith Piaf. „Pe scenă vor fi interpreta Alexandra Fits, precum și Mariano Castro (pianist și orchestrator). Pasionantă şi inocentă, plină de forţă, contrastantă, Alexandra Fits va oferi un regal al celor mai cunoscute piese ale Mariei Tănase și Edith Piaf. Orchestrațiile pieselor din program aparțin argentinianului Mariano Castro, muzician nominalizat de două ori la Latin Grammy Awards (2009 şi 2010). Din programul acestui concert remarcabil vor face parte câteva dintre cele mai frumoase cântece din repertoriul celor două doamne ale scenei românești și franceze: Cine iubește și lasă, Dragi mi-s cântecele mele, Mi-am pus busuioc în păr, Până când nu te iubeam, precum și Sous le ciel de Paris, Milord, La vie en rose, La vie, l'amour”, spun organizatorii.

https://www.youtube.com/watch?v=wKblbG1Ioss

Reprezentanții Clubului Rotary au mai transmis că în aceeași seară va avea loc și „Schimbarea Colanului de Președinte”. Acesta are loc, anual, desemnând noul presedinte Rotary pentru mandatul 2018-2019. „Se va prezenta activitatea desfășurată în anul rotarian 2017-2018 iar noua echipa va prelua mandatul continuând activitatea in slujba comunității. În acest an, festivitatea de transfer a colanelor va avea loc la Teatrul Elvira Godeanu. (…) Sumele atrase in urma evenimentului muzical vor fi folosite pentru modernizarea Sectiei de neonatologie a Spitalului Judetean  Târgu-Jiu. Invitatii se pot obtine la tel:0757063989”, a spus Ștefan Ghimiși, președintele Rotary Gorj. 

Vizualizări: 855

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste