Tânăr din Vâlcea, reținut pentru viol
Poliţiştii Postului de poliţie Ghioroiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălceşti, au dispus reţinerea unui bărbat din comuna Ghioroiu, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de tentativă de viol şi violare de domiciliu, fapte comise la data de 10 martie a.c.
La data de 16 martie a.c., poliţiştii au reţinut pentru 24 de ore, un bărbat de 31 de ani, bănuit că ar fi intrat fără drept în locuinţa unei femei din comuna Ghioroiu şi ar fi încercat să o forţeze să întreţină relaţii sexuale.
În fapt, la data de 11 martie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi de persoana vătămată cu privirea la faptul că, cu o zi înainte, a fost victima unei tentative de viol. Din verificări a reieşit că bărbatul de 31 de ani ar fi intrat fără drept în locuinţa femeii şi ar fi încercat să o forţeze să întreţină relaţii sexuale, însă aceasta ar fi început să ţipe, moment în care bărbatul s-ar fi speriat şi ar fi fugit.
Poliţiştii au înregistrat un dosar penal pentru tentativă de viol şi violare de domiciliu, iar după mai multe investigaţii, la data de 16 martie a.c., persoana bănuită a fost depistată şi reţinută pentru 24 de ore.
La data de 17 martie a.c, Judecătoria Bălceşti a admis solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălceşti şi a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile a bărbatului de 31 de ani.