(închide)

Surorile Manțog, campioane la lupte! Părinții le sprijină necondiționat: „Au câștigat numeroase medalii și muncesc foarte mult! Suntem mândri de ele”

 

Performanța sportivă cere întotdeauna sacrificii, o viaţă echilibrată şi multă ambiție, iar surorile Manțog din comuna Samarinești a județului Gorj și-au asumat această realitate! Pasionate de lupte, au început să practice acest sport în acekași timp, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Florentina, cea mai mare dintre cele trei surori este campioană națională și internațională, Claudia, mijlocia, campioană națională, ea fiind la titlul cu numărul trei, iar Simina, mezina, vicecampioană națională, ea având și un titlu național. Fiecare dintre fete spune că dacă nu ar fi avut susținerea părinților, nu ar fi reușit! „Părinții mă sprijină foarte mult și moral și financiar, dacă nu i-aș fi avut pe părinții mei care să îmi fie alături și să mă susțină pas cu pas, nu aș fi ajuns așa departe de aceea nu există cuvinte drept mulțumire pentru tot ce au făcut și fac pentru mine!”, a spus Florentina Manțog, cea mai mare dintre surori. Povestea ei o puteți citi AICI!

Financiar este greu, dar nu renunță

Atât mama, cât și tatăl fetelor sunt salariați și sunt oameni care ar face orice pentru copiii lor, mai ales când le văd pe copile cât efort depun și cât de ambițioase și determinate sunt. „Toate trei au început acest sport acum șapte ani. Financiar este greu, dar fiind un sport care le place, noi le susținem să crească frumos și sănătos. Toate s-au apucat în același timp îndrumate de noi pentru a face sport. De-a lungul timpului luptele libere au devenit un sport de performanță pentru ele, au câștigat numeroase medalii și au muncit și muncesc foarte mult. Suntem fericiți și mândri de ele, mergem alături de ele la fiecare competiție. Sfatul nostru este să fie cuminți, conștiincioase și să asculte sfaturile noastre”, a spus Florin Manțog, tatăl campioanelor, pentru Pagina Olteniei.

Cele trei surori nu sunt bune doar la sport, ci au rezultate foarte bune și la învățătură. Claudia este în clasa a VI-a, Simina în clasa a IV-a, ambele la Școala Gimnazială Samarinești, iar Florentina este în clasa a IX-a la Liceul „Mircea Eliade” din București. Florentina a fost aleasă de Comitetul Național Olimpic pentru pregătire și a mers la București. „La școală au avut rezultate foarte bune mereu, s-au clasat printre cei mai buni elevi din clasă, la fiecare sfârșit de an fiind premiante. Le-am încurajat mereu să facă sport și le-am spus că trebuie să învețe bine, educația fiind foarte importantă. Sunt fete cuminți și inteligente, suntem foarte mândri de ele”, a mai adăugat Florin Manțog.

Vasile Purdescu este antrenorul care le cunoaște foarte bine pe cele trei surori, și-a dat seama din primele antrenamente că sunt fete care vor munci și vor ajunge departe în competițiile din domeniul luptelor. Așa a și fost! „Felicitări și succes în continuare! Viitorul secţiei de lupte de la Motru este asigurat de copii talentaţi. Trebuie felicitaţi, sprijiniţi, dar mai ales încurajaţi. Ei nu ţin cont că multe dintre bucuriile copilăriei trec și își folosesc puținul timp liber pentru a practica cu multă pasiune şi seriozitate un sport care să le aducă faimă şi medalii, lor în primul rând şi apoi oraşului de unde vin. Felicitări și părinților care susțin acești copii extraordinari”, a spus Vasile Purdescu, antrenorul celor trei fete. 

Galerie foto



Vizualizări: 3,285

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste