(închide)

Strigăt de ajutor! O elevă din Motru luptă pentru a doua oară cu o boală cruntă

 

Luiza Gican din municipiul Motru este o luptătoare, un copil curajos care, din păcate, se luptă pentru a doua oară, din răsputeri, cu o boală cruntă: leucemie acută. Eleva și familia sa au mare nevoie de sprijin financiar pentru a putea merge la tratament în străinătate, aceasta fiind singura șansă la viață a copilei. Colegii și prietenii Luizei au creat o pagină pe rețeaua de socializare și speră să poată strânge fondurile necesare ca să o ajute pe adolescentă. 

Are 15 ani și 11 luni și este un copil minunat, plin de viață, foarte inteligent și dornic să învețe cât mai bine. Luiza Gican este din municipiul Motru, județul Gorj și are mare nevoie de sprijinul semenilor săi! Povestea micuței eleve este a unei luptătoare care nu s-a dat niciodată bătută, dar care, acum, are mare nevoie de noi toți. În urmă cu patru ani, viața Luizei Gican și a familiei sale era zdruncinată de o cumplită veste: fetița a fost diagnosticată cu leucemie acută. Devastați, părinții au făcut tot posibilul, au fost sprijiniți de prieteni și cunoscuți și au reușit să îi ofere Luizei tratamentele de care avea nevoie. Greul a trecut și toți au răsuflat ușurați când, în 2016, medicii le-au dat vestea că Luiza era bine din punct de vedere medical. Doi ani totul a fost în regulă. Săptămâna trecută, însă, fetei i-a fost rău și a ajuns la spitalul din municipiul Motru, la scurt timp a fost transferată la cel din Târgu-Jiu, apoi la București. Diagnosticul medicilor a fost crunt. Leucemia a recidivat, iar viața elevei este în pericol (leucemie acută limfoblastică-recăderemedulară și SNC, sindrom de hipertensiune intracraniană, pareză nerv cranieni, diplopie-diagnosticul complet). Prietenii și rudele Luizei încearcă să o ajute pe fată și au creat o pagină pe rețeaua de socializare Facebook. Aici găsiți povestea Luizei Gican și conturile în care puteți dona ca să o ajutați.

Iată conturile în care se poate dona: Cont lei:
BCR - Banca Comercială Română
RO59RNCB0150114449130001
Titular: Gican Daniela

Acum o săptămână Luiza Cristina Gican mergea la banchetul de final de-a opta. Nu se simțise prea bine, nu mai vedea bine cu ochiul stâng, avea dureri de cap și chiar vărsături. Pe 29 mai spitalul de urgență din Motru o trimite la cel din Târgu-Jiu, pe 30 ajunge din nou pe secția de oncologie a spitalului Marie Curie, acolo unde leucemia fusese tratată cu succes în urmă cu doi ani. Diagnosticul însă s-a reconfirmat ca un tavan ce se prăbușește nemilos peste oamenii de treabă: RECĂDERE medulară și SNC. De data aceasta leucemia s-a gândit să atace sistemul nervos central (…) Este transferată la Fundeni pe 31 mai, iar Ziua Copilului o găsește în tratamente pregătitoare unei noi cure de chimioterapii, pentru că da, nu e de așteptat cu această boală. Dar la Fundeni primim și o reconfirmare a ceea ce știam: pentru o șansă reală la viață, trebuie să plecăm la un spital în străinătate! Nu se pot face multe aici, doar ameliora starea și stagna temporar evoluția bolii. Acum! Căutăm un spital care să ne primească! Puteți ajuta în multe feluri: 
- ne puteți scrie mesaje cu informații, aici pe pagină sau pe conturile:
* Daniela Gican (mama)
* George Gican (tatăl)
* Claudia Gican (mătușa)”, au scris aceștia pe Facebook.

https://www.facebook.com/pentruLuiza/

Vizualizări: 29,054

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste