(închide)

Starea de alertă - prelungită; restricţia privind circulaţia pe timpul nopţii, de la ora 22,00

 

Guvernul a aprobat, miercuri, prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, cea mai importantă măsură fiind cea referitoare la restricţia privind circulaţia pe timp de noapte începând cu ora 22,00, faţă de 23,00, cât era până acum. Mai multe detalii AICI

Hotărârea CNSU ar urma să fie aprobată în ședința de miercuri a Guvernului și să intre în vigoare din 14 martie, dată de la care va fi prelungită starea de alertă în România.

Prin această hotărâre, CNSU propune modificarea intervalului orar în care este restricționată deplasarea în afara locuinței. CNSU a propus ca interdicția sa fie valabilă în intervalul orar 22.00-05.00.

"Astăzi s-a aprobat şi prelungirea stării de alertă. (...) Există o modificare importantă, aceea referitoare la circulaţia pe timpul nopţii, se reduce de la ora 23,00 la ora 22,00, deci se introduce această restricţie. Restul măsurilor rămân cam aceleaşi, aceasta este, din punctul meu de vedere, cea mai importantă măsură", a declarat prim-ministrul Florin Cîţu într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria. Totodată, s-a propus limitarea gradului de ocupare a spaţiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora, pentru spaţiile de cazare dispuse în mai multe localităţi/zone în care se practică schiul sau alte sporturi de iarnă. 

Sursa: https://www.agerpres.ro/politica/2021/03/10/video-citu-starea-de-alerta-prelungita-restrictia-privind-circulatia-pe-timpul-noptii-de-la-ora-22-00--675741

Galerie foto


Vizualizări: 1,289

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste