Sporuri în sănătate, din venituri proprii
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a spus că salariile medicilor vor creşte, iar nemulţumirile vor fi rezolvate pe parcurs. Cu privire la sporuri, a spus că acestea pot fi până la 85%. "Plafonarea de 30% este cuprinsă în Legea 153 a salarizării. În regulamentul pentru sporuri au fost negociate cu sindicatele, pe diverse categorii, sporurile corespunzătoare. Ele sunt până la maxim 85%, pentru că se aplică la o bază mai mare, la cea din ianuarie 2018”, a declarat Sorina Pintea.
Sporuri din veniturile spitalului
Conform ministrului, cuantumul sporurilor poate fi depaşit peste nivelul stabilit astfel: la nivelul rezultat din aplicarea anexelor, diferenţa poate fi suportată din veniturile proprii realizate în condiţiile legii şi/sau din finanţări ale autorităţilor publice locale în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetele locale.
"Orice spital care va dori să acorde sporurile la nivelul maxim prevăzut de regulament o poate face din venituri proprii. Aceste venituri proprii pot fi folosite de spitale pentru a reîntregi aceste sporuri. Aici vom vedea adevărata valoare a managerilor”, a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, care a făcut această propunere şi sindicaliştilor din sănătate care au mers săptămânal la întâlniri cu oficialii din Ministerul Sănătăţii, nemulţumiţi de plafonarea sporurilor.
Ministrul Sănătăţii a susţinut că prin elaborarea grilei de sporuri şi a modului de aplicare a acestora se aduce un echilibru între veniturile obţinute de salariaţii spitalelor din subordinea Ministerului Sănătăţii şi a celor care sunt în subordinea autorităţilor publice locale, dar şi între categoriile de salariaţi.
Plafonarea sporurilor la 30% este principala nemulţumire a Federaţiei Sanitas, care în urmă cu două săptămâni a anunţat declanşarea protestelor. Sindicaliştii au anunţat că în 25 aprilie va fi organizat un miting la care sunt aşteptaţi cel puţin 20.000 de oameni, iar după acest miting va urma greva generală.