(închide)

Spitalul Regional Craiova va fi construit de o asociere de firme

 

Spitalul Regional Craiova va fi construit de asocierea formată din companiile: Construcții Erbașu, în calitate de lider, Concelex, Con-A Operations, Bog'Art, având ca subcontractanți Muzeul Olteniei Craiova și Hoelscher Wasserbau Ro, anunță, joi, președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile. 

Pentru o valoare de 1,87 miliarde de lei, asocierea câștigătoare va construi cel mai mare și mai valoros dintre cele trei spitale regionale asumate de Guvernul PSD al României, prin Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate. 

Spitalul Regional de Urgență Craiova este primul dintre cele trei spitale regionale din țară care s-a desemnat câștigătorul contractului de execuție a lucrărilor.

„Deși proiectul spitalului regional de la Craiova era cel mai întârziat, în acest moment, este cel mai avansat, fiind primul dintre spitalele la care va începe construcția efectivă. Prima etapă a realizării acestei unități medicale, adică pregătirea terenului, realizarea săpăturilor și împrejmuirea, este în stadiu avansat, aproape de finalizare”, a precizat Cosmin Vasile. 

Spitalul regional va avea o capacitate de 807 paturi pentru spitalizare continuă și 45 de paturi pentru spitalizare de zi, organizate în 6 centre medicale. 

Unitatea va oferi posibilitatea tratării a peste 250.000 de pacienți pe an. 

Investiția include și un heliport destinat inclusiv elicopterului Black Hawk S70, care va fi amplasat pe sol, cu acces direct către Unitatea de Primiri Urgențe.

Galerie foto


Vizualizări: 229

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste