Soț și soție, decedați în apele Oltului. Fetița a scăpat!
O maşină în care se aflau trei persoane - o fată de 13 ani şi părinţii ei - a căzut duminică în râul Olt, în apropierea localităţii Brezoi. Copilul a fost salvat din apă de un bărbat aflat în zonă, însă părinţii au fost găsiți fără suflare, după ore de căutări.
Fata scoasă din apa râului Olt este conştientă şi a fost transportată de un echipaj SMURD la cel mai apropiat spital, totodată fiind solicitat şi un elicopter pentru a o prelua, dacă va fi cazul. Minora a fost scoasă din apă de un bărbat, cel care a solicitat ajutorul pompierilor.
Accidentul s-a produs duminică dimineaţă, pe DN7 (Valea Oltului), la kilometrul 207, în apropierea oraşului Brezoi, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, Sandra Dăscălete.
"Un autoturism de Vâlcea, care se deplasa pe sensul de mers Sibiu - Râmnicu Vâlcea, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în râul Olt. În maşină se aflau trei persoane, o femeie, un bărbat şi o fetiţă de 13 ani. Fetiţa a fost salvată de un bărbat, iar părinţii, despre care nu avem încă date, se pare că nu ar fi ieşit", a precizat Sandra Dăscălete.
Pentru facilitarea operaţiunilor de căutare - salvare, Hidroelectrica a acţionat pentru scăderea nivelului apei râului Olt, în zona accidentului.