(închide)

Slatina, în întuneric

 

Primăria municipiului Slatina se alătură celorlalte orașe din țară care, sâmbătă – 24 martie, vor celebra ”Ora Pământului”. Astfel, în intervalul orar 20.30 – 21.30, imobilul primăriei, precum și principalele artere de pe raza municipiului Slatina, vor fi cufundate în întuneric.

Slătinenii care doresc să încurajeze consumul de energie calculat sunt rugați să se alăture acestei acțiuni nobile prin stingerea tuturor luminilor din locuință și scoaterea din prize a aparatelor electrocasnice în intervalul menționat.

Totodată, în aceeași zi și în același interval orar, pe esplanada din centrul orașului va avea loc un recital în aer liber susținut de aproximativ 50 de copii ai Corului ”Dolce” de la Colegiul Național Vocațional ”Nicolae Titulescu”, cor premiat la toate edițiile olimpiadei naționale corale. Evenimentul este organizat cu ocazia sărbătoririi Orei Pământului și face parte din Programul Național ”Cantus Mundi”, program inițiat de Corul Național de Cameră ”Madrigal – Marin Constantin” din București, instituție aflată în subordinea Ministerului Culturii și Patrimoniului Național.

Scopul acţiunii ”Ora Pământului” este acela de a trage un semnal de alarmă în ce privește amploarea efectelor încălzirii globale și de a sublinia necesitatea efortului susţinut pentru reducerea poluării planetei. Evenimentul este totodată şi un mijloc de promovare a ”soluţiilor verzi”, de combatere a schimbărilor climatice, de transmitere către cetăţenii municipiului Slatina a unui mesaj ecologic şi de conştientizare a societăţilor comerciale, instituţiilor şi cetăţenilor asupra adoptării unei conduite ecologice în scopul schimbării comportamentului de consum și în vederea gospodăririi durabile a resurselor energetice – resurse neregenerabile şi epuizabile. Mesajul acțiunii ce se vrea a fi transmis anul acesta este: „Conectează-te la Terra”.

Vizualizări: 232

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste