Sindicatele din Univers- sindicatele care cer. Dar ce obțin?
Nimic! La Complexul Energetic Oltenia sindicalismul se măsoară în ce și cât de mult cere fiecare federație, nu cât obține! Minerii și energeticienii sunt aburiți cu „noi am cerut”, nu mai contează ce au obținut! Ultimii ani din CE Oltenia arată că în societate angajații primesc ce vrea directorul sau li se taie din venituri cum vrea directorul, iar sindicatele asistă! Se mai calmaseră spiritele, după scandalul generat de faptul că sindicatele din CE Oltenia au plecat de la negocieri fără să distribuie fondul de salarii celor care aveau clase foarte mici, dar declarația liderului Sindicatului Mine Energie Oltenia (SMEO), Gabriel Căldărușe, ar putea reînvia nemulțumirile.
La negocierile din decembrie, toți sindicaliștii, fără excepție, au decis, cu înțelegeri sau fără, să uite de articolul introdus tot de ei în Contractul de Muncă și să nu împartă cele 4 milioane de lei, rezerva la fondul de salarii, salariaților cu clase foarte mici, ci să dea câte 350 de lei fiecărui angajat. Acesta este eșecul tuturor sindicaliștilor. Unii l-au recunoscut, alții nu.
Însă cei care nu l-au recunoscut merg prea departe. Este cazul lui Gabriel Căldărușe, care într-o intervenție la Radio Infinit se dă mare lider de sindicat. Un sindicalist care cere! Nu unul care obține. Și nici unul care se ține de promisiune. Care cere! Atât! Consideră că suma de 27 de lei, atât cât revenea fiecărui salariat pe lună, este derizorie și că liderii de la FNME nu au rușine să ceară o așa sumă! “Eu consider că e o diversiune prin care vor să își ascundă nepriceperea în negociere. Au venit cu creșteri derizorii, orice om de bun simț ar trebui să-i fie rușine să vorbească de sumele respective”, a spus acesta, fără să amintească faptul că astfel și-ar fi respectat promisiunea. Cei 27 de lei lunar, pentru fiecare angajat, ar fi însemnat aplicarea articolului scris în Contractul Colectiv de Muncă, iar administrația nu se putea împotrivi!
Mai departe, Căldărușe enumeră ce solicită, nu ce a obținut!! “De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere (n.r- cu referire la liderii FNME). Nici acum nu pricep, efectiv ei lucrează în detrimentul salariaților CEO. Dacă spre deosebire de cei din FNME care cereau în medie o majorare de 27 de lei, dacă ne uităm pe ceea ce cere Federația Univers, diferența e enormă. Dacă noi cerem mărirea adaosului salarial, cerem un fond de promovare mult mai mare decât ce cer cei din FNME. (..) Sindicatele din Federația Univers cer un fond de promovare mai mare decât cel solicitat de cei din FNME, care să rezolve aceste discrepanțe din Complexul Energetic Oltenia”, susține Căldărușe.
Și acesta este sindicalist! Și nu e singur, ca el sunt mulți! Doar membrii de sindicat sunt singuri!