Simularea evaluării naţionale pentru clasa a VIII-a începe astăzi, cu proba la Limba şi literatura română
Elevii de clasa a VIII-a vor susţine, luni, prima probă - cea la Limba şi literatura română - din cadrul simulării Evaluării Naţionale.
Marţi va avea loc proba la Matematică, iar elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă vor susţine pe 31 martie simularea probei la Limba şi literatura maternă.
Elevii înmatriculaţi în unităţile de învăţământ din localităţile carantinate vor putea susţine simulări ale examenelor naţionale, cu prezenţă fizică, după încetarea măsurilor de carantinare, conform unui calendar aprobat de inspectoratele şcolare, dar nu mai târziu de 15 mai 2021.
Potrivit unei adrese a şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, elevii din zonele carantinate se vor putea deplasa la unităţile de învăţământ din afara localităţii carantinate, la care învaţă, pentru a participa la simularea examenelor naţionale.
"Având în vedere faptul că în perioada 22 - 31 martie se desfăşoară simulările pentru evaluările naţionale 2021 şi examenele naţionale de Bacalaureat, menţionăm că deplasarea elevilor în vederea participării la simulările pentru examenele naţionale este circumscrisă altor motive justificate din ordinele şefului Departamentului pentru Situaţii de urgenţă privind instituirea carantinei zonale şi reprezintă o excepţie de la măsura interzicerii circulaţiei persoanelor în afara locuinţei sau gospodăriei în interiorul şi în afara zonei carantinate", se arată în document. AGERPRES