Simpozionul de la Spitalul Novaci, la final. „Am reușit să continuăm tradiția și să aducem medici de renume”
Spitalul Orășenesc Novaci a organizat, în perioada 5-6 iulie 2018, cea de-a treia ediție a Simpozionului medical multidisciplinar „Provocări în practica medicală curentă a unităţilor sanitare cu paturi”.
Lucrările simpozionului s-au desfășurat pe parcursul a două zile, la Casa de Cultură din centrul orașului Novaci. Medicii invitaţi să susţină prezentări în cadrul acestui simpozion profesează în spitale şi clinici de renume din Timişoara şi Craiova. „Ne bucurăm că am reușit să continuăm tradiția și aducem medici de renume aici. Este lăudabil faptul că se abordează teme din ce în ce mai deosebite, atât pentru pacienții noștri, cât și pentru cei din alte unități sanitare”, a declarat Emil Grigore, managerul Spitalului Orășenesc Novaci. Temele alese pentru ediția din acest an a simpozionului acoperă o gamă vastă a practicii medicale actuale. Simpozionului medical multidisciplinar a fost creditat EMC atât pentru medici, cât şi pentru asistenţii medicali.