Șeful SALVAMONT Gorj, premiat de către Casa Regală a României
Palatul Regal din București a fost joi, 17 noiembrie 2022, gazda unui eveniment cultural deosebit: SEARA REGALĂ DEDICATĂ CURAJULUI CIVIC. Între invitații care au participat la acest eveniment și care au fost premiați de către Casa Regală a României, a fost și Sabin Cornoiu, șeful Serviciului Public Județean SALVAMONT Gorj și coordonatorul, la nivel național, al activității salvatorilor montani din România.
Majestatea Sa Margareta şi Alteţa Sa Regală Principele Radu au găzduit, joi, la Palatul Regal, o seară dedicată curajului civic.
Seara regală a cuprins momente dedicate curajului civic organizaţional, curajului civic în exercitarea meseriei (jurnalism de război şi în zone de conflict), sprijinului umanitar acordat refugiaţilor din Ucraina de către organizaţii neguvernamentale sau contribuţiei unor organizaţii implicate direct în lupta cu COVID-19, în perioada pandemiei.
În cadrul evenimentului, desfăşurat în Sufrageria Regală, Principele Radu a elogiat răspunsul "atât de exemplar" al societăţii româneşti, care a "impresionat întreaga Uniune Europeană şi mediul transatlantic".
La categoria Curaj civic al organizaţiilor salvatoare de vieţi au fost recompensate:
* Salvamont România / Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România - prof. Sabin Cornoiu
* Sanctuarul / Rezervaţia de urşi Libearty Zărneşti - Paula Ciotloş şi Sabina Elena Anghel;
„O frumoasa și binemeritată recunoaștere a activității Salvamont România!”, a transmis Salvamont România.