În cadrul Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie Craiova, Secția Psihiatrie II este locul unde personalul se confruntă zilnic cu diverse provocări, având în vedere numărul semnificativ de pacienți care ajung, aici, lunar. În medie, potrivit reprezentanților unității spitalicești, 128 de pacienți se internează în această secție, în fiecare lună. 

Pentru a asigura îngrijirea completă a pacientului, în orice spital, sunt implicate mai multe profesii, realitatea arătând că psihologii joacă un rol esențial. Mai ales într-o secție de psihiatrie. 

În Secția Psihiatrie II din cadrul Spitalului de Neuropsihiatrie Craiova lucrează, în prezent, doi psihologi. Unul a demisionat, din motive personale, dar a fost înlocuit și astfel s-a revenit la schema completă. Deși pe site-ul instituției apar ca fiind angajate în această secție Cerasela Sârbu și Gabriela Ancuța, lucrurile nu mai stau așa. Cea care a plecat din motive personale, după cum spun reprezentanții spitalului, este Gabriela Ancuța. Postul vacant a fost ocupat de Camelia Urtilă.   

Așadar, doi psihologi se ocupă, lunar, de 128 de pacienți. 

Am întrebat reprezentanții spitalului ce atribuții au cei doi psihologi, cum și le împart și dacă numărul lor, comparativ cu cel al pacienților, este suficient. 

„Atribuțiile celor doi psihologi sunt de a realiza investigarea și psihodiagnosticul tulburărilor psihice pentru pacienții internați, conform fișei postului”, este răspunsul reprezentanților Spitalului de Neuropsihiatrie Craiova. 

Mai aflăm, din răspunsul oferit, că unul dintre psihologi are atribuții de a acorda servicii de consiliere/psihoterapie individuală sau de grup pacienților internați în clinică. 

Pentru a face față numărului de pacienți, psihologii trebuie să-și gestioneze timpul foarte eficient. Teoria așa spune. Spun și reprezentanții spitalului că există un psiholog disponibil pentru consultații zilnice, nu doar în anumite zile ale săptămânii. Se face un program în acest sens. 

De multe ori, în timpul unei zile, aceștia trebuie să consulte mai multe persoane, să completeze fișe de evaluare psihologică și să colaboreze cu medicii psihiatri pentru a ajusta tratamentele. 

Pacienții care au nevoie de evaluare psihologică în cadrul secției sunt desemnați de către medicul psihiatru. 

„Recomandarea de evaluare psihologică sau de intervenție specifică la pacienții spitalizați se face de către medicul psihiatru curant al fiecărui pacient, prin programarea pacienților în agenda de lucru a cabinetului psihologic-maxim 7 pacienți/zi lucrătoare- și comunicarea datelor către personalul medical. Evaluarea clinică în vederea obținerii unui psihodiagnostic este realizată îndividualizat, în funcție de cerințe, scale, metode sau tehnici utilizate, acordând un timp de 40-50 de minute”, mai arată reprezentanții unității spitalicești. 

Citind aceste informații, remarc faptul că psihologul Cerasela Sîrbu utilizează tehnici extrem de rapide, dobândite cel mai probabil de-a lungul timpului, atâta vreme cât face o evaluare în maximum 15-20 de minute. În tot acest timp, mai mult de jumătate din interval este alocat promovării serviciilor sale derulate în mediul privat. Am scris despre acest lucru AICI. 

Revenind la pacienți, cei mai mulți care ajung în această secție se confruntă cu: tulburări depresive, alcoolism, tuburări de personalitate sau deteriorări cognitive. Sunt stări care nu depind de ei, iar acest lucru ar trebui să conteze.  

Astfel, activitatea psihologilor din secția de psihiatrie nu este doar un job, ci o vocație, care cere empatie, răbdare și o mare dedicare. 

Empatia joacă un rol esențial în acest context, fiind cheia prin care psihologul poate crea un cadru sigur și de încredere, în care pacientul se simte înțeles și susținut.

Răbdarea este, de asemenea, o calitate esențială pentru profesioniștii din acest domeniu. 

De asemenea, dedicarea este crucială: psihologul din secția de psihiatrie nu doar că ar trebui să se dedice procesului terapeutic, ci și întregii echipe interdisciplinare, colaborând strâns cu medici, asistenți și alți specialiști pentru a oferi pacientului cele mai bune șanse de recuperare. Teoretic, sună minunat. Practic, ar fi foarte bine să se întâmple așa! Dragi aparținători ai acestor pacienți care nu mai știu ce înseamnă un gram de bine pentru ei, acceptați ideea că trebuie să fiți respectați. Așa cum mi-ați scris mie, spuneți-i și psihologului X sau Y că sunteți oameni. Știu, unii nu aveți atâta carte, după cum voi mi-ați scris, și nici influențe, dar acestea nu sunt motive să vă lăsați călcați în picioare! Și nici intimidați, și nici duși de nas! Aveți curajul, ca atunci când ei, din scaunul de medic sau psiholog, vă umilesc sau vă jignesc, să îi opriți și să cereți să fiți respectați. Și dacă o fac în continuare, nu uitați că aveți dreptul să faceți demersuri în acest sens! Și tot o să fiți respectați!  

Nu, nu ajunge nimeni de drag într-un spital, domnilor psihologi! Și vorbesc despre domniile lor pentru că despre ei este vorba în acest material. Cabinetul particular este după programul de lucru în spital! V-ați ales să lucrați într-un spital public, așa că asumați-vă consecințele acestei alegeri. Sau, dacă nu vă regăsiți și considerați că nu sunteți motivați, nu împovărați pacientul și aparținătorii cu nemulțumirile domniilor voastre. Demisionați!