Seară de poezie la Motru! "Sunt sclipitori copiii de aici!"
"Sunt sclipitori copiii Motrului!" - adevărată întru totul, entuziasta afirmație aparține primarului orașului Motru, Gigel Jianu, care le-a fost din nou alături, într-una din serile de poezie și muzică cu care orașul este obișnuit de mulți ani.
Gazdă primitoare și aproape oficială în orașul Motru a evenimentelor culturale pentru tineri, Retro Café ”La bloc”, s-a transformat aseară într-o veritabilă scenă pentru iubitorii de poezie și muzică bună.
Au recitat poezii, însoțite de melodii fără vârstă, copii și tineri din Motru, cel mai mic având 15 ani, iar cel mai mare 22.
Evenimentul, anunțat pe paginile de socializare ale tinerilor, a adus alături de ei și adulți, binecunoscuți în Motru pentru susținerea și implicarea în acțiuni de acest fel și ”așteptați cu drag de fiecare dată”, ne spune Denisa Codiță, elevă a Colegiului George Coșbuc, unul dintre copii-talent ai Motrului, pentru că orașul – municipiu s-a dovedit a fi o pepinieră de tinere talente, în toate domeniile de studiu. Printre ei, s-au aflat câțiva dintre norocoșii părinți ai acestor copii, mai tânărul scriitor Dan Matei, gazda Mihail Țurlea și primarul G. Jianu, aproape nelipsit de la acțiunile lor.
Seara de poezie a început cu interpretarea unor texte comice și a continuat cu o serie de poeme blagiene, poeme nostalgice și puternice și chiar poeme ai căror autori au fost chiar copiii.
În paleta aleasă de tineri pentru recital s-au regăsit autori consacrați ai literaturii românești și universale: Lucian Blaga, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, George Coșbuc, Octavian Paler, Ana Blandiana, Carl Sandburg, Fernando Pessoa, Sylvia Plath, Johann Wolfgang Goethe.
Alături de talentații Dragoș Uretyan, Alisa Răduțu, Crina Ciulpan, Marius Coman, Elena Cioclei, a recitat Marian Brânzan, un pompier de numai 22 de ani, celebrul poem ”Avem timp” a lui O. Paler, din care învățăm la orice vârstă…
Blaga a constituit un moment special al serii, susținut printre alții și de Denisa Codiță, Andrei Dumitrana, etc.
Seara a fost presărată cu melodii de neuitat, cum sunt Nebun de alb, Amintire cu haiduci sau Dacă ploaia s-ar opri, iar chitara lui Cristi Pană, mezinul echipei tinerilor artiști a încântat auzul tuturor, de la mic la mare. Diferit și de luat aminte la aceste evenimente este și faptul că tinerii, într-o echipă-exemplu, sunt în același timp artiști și organizatori.
”Alături de colegii mei, ne-a spus Denisa Codiță, am dorit să demontăm ideea modernă a nepăsării tinerilor în fața culturii și să punem în lumină talente și pasiuni neobosite. Și, personal, cu fiecare prestație, cred că am reușit, căci toți iubim ideea de spectacol! Vreau să le mulțumesc tuturor celor implicați în organizarea evenimentului și gazdei noastre, Retro Café ”La bloc”, care ne-a primit și ne-a încurajat constant, oferindu-ne de fiecare dată nu numai un spațiu, ci mai ales o atmosferă propice promovării artei și culturii în orașul nostru! De asemenea, mulțumiri primarului orașului nostru, Gigel Jianu, unul dintre susținătorii și admiratorii noștri.
Luminile străzilor din nocturnă, cântecele interpretate cu entuziasm juvenil, poeziile recitate cu aceeași înflăcărare, aplauzele publicului și privirile călduroase și emoționate ale fiecăruia dintre noi ne-au adus pe "Culmile fericirii", parafrazându-l pe Emil Cioran. Sperăm să le fi curățat oamenilor energiile reziduale, să le fi amintit de forțele artei ce se vor perpetuate, și de forțele frumuseții!”
”Recomand oricărui motrean și oricui trece prin Motru să nu ocolească o seară de acest fel! Sunt sclipitori copiii Motrului! Aș putea spune că educă spiritul adulților, cu inocența și înțelepciunea vârstei lor! În numele orașului, le mulțumesc pentru tot ceea ce fac!”, le-a transmis tinerilor artiști Gigel Jianu, primarul municipiului Motru.