(închide)

Se fac angajări la Spitalul Județean Târgu-Jiu! Nu se cere vechime

 

La Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu va fi organizat un nou concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcției contractuale, temporar vacante, de registrator medical debutant la Birou Internări. De asemenea, tot la această unitate medicală este vacant și un post de infirmier la Secția Neonatologie.

Potrivit reprezentanților SJU Târgu-Jiu, condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale de registrator medical sunt: diplomă de studii medii de specialitate sau diploma dc studii medii; certificat de calificare profesională cu calificare de operator introducere, validare şi prelucrare date; certificat de absolvire cu calificarea de operator introducere, validare şi prelucrare date; atestat profesional în una din specialităţile: informatică/matematică-informatică/matematică – informatică cu predare informatică intensiv; orice alt certificat sau atestat care dovedeşte calificarea de operator introducere, validare şi prelucrare date. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 17 mai 2018, ora 16.00: data limită pentru depunerea dosarelor; 05 iunie 2018, ora 09.00: proba scrisă; 08 iunie 2018, ora 09.00: proba interviu.

În ceea ce privește ocuparea postului de infirmier debutant la Secţia Neonatologie, condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: nivel studii – şcoala generală. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 17 mai 2018, ora 16.00: data limită pentru depunerea dosarelor; 11 iunie 2018, ora 09.00: proba scrisă; 14 iunie 2018, ora 09.00: proba interviu.

Vizualizări: 9,470

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste