Scrisoarea unui tată către fiica sa: „Deschide-ți inima către bunătate! Fericirea este ascunsă în lucruri imposibil de măsurat!”
M-am gândit să-i scriu o scrisoare fiicei mele. De ce? Pentru că o iubesc. E simplu! La început eram cu gândul că, în calitate de tată, ar trebui să umplu această scrisoare cu sfaturi despre cum fiica mea să-şi trăiască viaţa, pentru a nu ajunge la regretele pe care le am eu. Ştiu că cele spuse de părinţi trec de multe ori pe lângă noi. Dar am zis, stop. Nu așa! Ca urmare, scrisoarea va fi o declaraţie de dragoste! Pentru că dragostea de tată este aceea care o va însoţi prin viaţă pe fiica mea. Aceasta nu este flexibilă, nu se modifică niciodată, este stabilă!
Dragă Jessi,
Viața fiecarui om este o poveste scrisă de degetele lui Dumnezeu. Tu fii îndrazneață, curajoasă și crede în puterea visurilor tale – visurile care strălucesc în ochii tăi frumoși îți vor lumina întotdeauna calea.
Am învățat să fiu curajos, pentru că tu m-ai provocat să iau decizii pentru tine. Nu e triumf pe lume, nici sprijin mai puternic, nici mulţumire mai deplină, decât conştiinţa curată! Viața are suprize incredibile pentru oamenii care cred în miracole. Oamenii mari nu sunt fericiţi tot timpul. Cu cât trece viaţa, fericirea nu se mai calculează în ani, ci în secunde. Mă bucur că tu poţi fi copil. Numai copiii pot avea parte de mai multă fericire!
Am învățat să fiu responsabil, pentru că fragilitatea ta m-a îndemnat să gândesc mereu cu un pas înainte. Lumea ne forțează să purtăm măști. Trist, de-a lungul timpului începem să confundăm aceste măști artificiale cu chipurile pe care le-am ascuns în trecut. Nu lăsa ca acest lucru să ți se întample ție! Tot ce-mi doresc e să fii aşa cum eşti. Înţeleg că noi ne schimbăm, dar valorile învăţate de la tată nu trebuie să dispară… Lumea este un loc frumos, însă adesea câteva lucruri o pot face să pară dură. Să ai mereu inima deshisă către bunătate! Deschide-ți inima către bine mereu! Indiferent de ce se întâmplă, nu lăsa ca oamenii sau gândurile negative să pună stăpânire pe tine. Alegerea dintre a fi un optimist și un pesimist se va afla întotdeauna în fața ta. Alege una din ele, alege înțelept!
Am învățat să fiu generos cu tine, pentru că dragostea unui părinte are valoare doar atunci când o poți împărtăși cu copilul tău. Va trece timpul și peste copilăria ta. Va veni vremea când și tu vei pleca de acasă, întâi la studii și-apoi de tot, când vei avea copiii tăi.
Nu am să te învăț cum să te aperi de marile dezamăgiri și nici rețeta succesului – nu le știu. În schimb o să îți zic, din timp, că nimic nu e după cât ai învățat, după cum vrei sau după cât te-ai pregătit. Ceea ce se-ntâmplă se va-ntâmpla și mai nimic din ce e esențial în viață nu e după tine. Tu lasă-ți timpul să curgă și fii atentă la nuanțe.
Oricât de mult mi-aş dori să te feresc de răutatea oamenilor, nu voi putea. În lumea asta oamenii se vând pentru bănuţi, se urăsc pentru o palmă de pământ, se împing pentru un loc mai în faţă. Poţi câştiga averi peste noapte şi le poţi pierde într-o clipă. Eu voi fi lângă tine, dar oricum, lucrurile principale în viaţă le vei face singură. Dar atunci să nu uiţi că cele mai de preţ, nu sunt în niciun caz divizate în unităţi de măsură: bani, metri pătraţi, kilograme, cai-putere, carate. Fericirea este ascunsă în lucruri imposibil de măsurat!
La mulți ani, fetița mea!
Cu dragoste, TATA!