Așezat pe coama dealurilor din comuna Turcinești, satul Horezu este unul dintre cele mai frumoase din județul Gorj! Aici găsești  livezi de pomi fructiferi, dealuri împânzite de vii, case aranjate și oameni primitori care știu să se bucure de fiecare clipă. Din păcate, și aici a apărut problema numărului scăzut de elevi, așa că școlile au fost cât pe ce să fie comasate. La unitatea din satul Horezu mai învață doar 7 elevi, dar părinții au făcut tot posibilul și au înduplecat autoritățile să nu le închidă școala. Învățător le este Ion Popescu, omul care s-a reîntors la catedră după câțiva ani de „rătăcire”, așa cum singur spune. Iubește această meserie și se mândrește cu elevii săi, pe care i-a văzut crescând, și el fiind un fiu al comunei Turcinești!

Fenomenul migrării populației tinere de la sate este unul îngrijorător și în județul Gorj, ca în multe alte zone ale țării. În comuna Turcinești, cu toate că este situată lângă inima județului, nu mai sunt așa mulți elevi ca acum 20 de ani. Unii părinți își mută copiii la școlile din Târgu-Jiu, oraș aflat la doar câțiva kilometri, alții pleacă în afara țării și așa mai departe. Satul Horezu este situat într-o zonă superbă, la poalele Munţilor Vâlcan, de unde se pot observa împrejurimile, chiar şi zone din reşedinţa judeţului. Acum la Școala Primară Horezu din Turcinești învață 7 elevi: câte unul în clasa pregătitoare, I-a și a III-a și alți patru în clasa a II-a. Povestea acestei unități școlare este una plină de istorie, căci actuala sa clădire a fost ridicată chiar pe locul unde acum mai bine un secol fusese construită o biserică. „Aici a fost unul din zidurile bisericii, iar unde a fost altarul, iarba nu crește la fel ca în restul curții. Așa spun și cei bătrâni, că iarba nu mai crește unde a fost altarul unei biserici! Biserica a fost construită în această curte pe la începutul anilor 1900, a fost ridicată până la acoperiș, dar sătenii nu au avut bani să o termine. Acum mai bine de 50 de ani au dărâmat biserica și au făcut această școală. Școala veche nu mai era bună, era prea veche. Unii dintre părinții copiilor care astăzi învață aici, au făcut și ei școala tot în clădirea asta!”, a spus Nicolae Coiculescu , unul dintre bunicii care își aduseseră copilașii la școală.

Învățământ simultan pentru cei 7 elevi

Celor 7 elevi le dezvăluie tainele cărților de limba română și matematică învățătorul Ion Popescu, un om iubit de copiii cărora le predă. La Școala Primară din Horezu puteau să fie 9 elevi, însă regulamentul școlar nu permite unui învățător să predea la cinci clase simultan, ci doar la patru. Unul dintre avantajele învățământului simultan este acela că dascălul are mai mult timp pentru fiecare elev în parte. „Avem în clasă câte un elev la clasa pregătitoare și I-a, 4 elevi la clasa a II-a și o elevă în clasa a III-a. Sunt și avantaje și dezavantaje. La simultan petrec mai mult timp cu fiecare elev în parte, la lecțiile predate. (…) Ca parte mai puțin plăcută este și trambalarea cu microbuzul, naveta făcută de elevi. Noi ne bucurăm că nu s-a comasat școala și că încă funcționează, eu nu mai am mult și mă pensionez! Am 64 de ani. (…) Am absolvit Liceul Pedagogic promoția 1975 și am lucrat în învățământ până după Revoluție, apoi am intrat în mediul economic și am revenit la catedră în 2012. Satele se depopulează, din diverse motive, acesta este adevărul! Este trist”, a spus învățătorul Ion Popescu de la Școala Primară Horezu. De când a venit aici învățătorul Popescu, originar din satul Rugi, fața clasei s-a schimbat. Cu ajutorul părinților, învățătorul a schimbat lambriurile în clasă, a pictat pereții pentru ca totul să fie mai primitor, a achiziționat ce mai lipsea, materiale didactice, imprimantă color etc. „Părinții ne sunt alături mereu, mă ajută cu ce am nevoie, am aranjat sala de clasă împreună. Ce se vede în clasă este munca părinților și a mea, am reabilitat împreună! Școala Horezu este școala care presupune cele mai mici costuri din toată comuna. Avem sobă pe lemne și lemne date de Obștea de aici, soba este foarte bună și consumăm puțin. Avem femeie de serviciu-de aici din sat- care vine și face focul iarna. Treaba este că postul ei nu este bugetat, e plătită forfetar. Primește o sumă modică, căci nu are nici măcar jumătate de normă. Așa este sistemul. Am întărit eu geamurile când am ajuns aici ca să nu mai fie frig în clasă, noi suntem mulțumiți de ce avem aici”, a mai spus învățătorul. Pentru următoarea perioadă, învățătorul își dorește să reamenajeze cealaltă sală de clasă din instituție în sală de sport. Până acum, orele de sport s-au desfășurat în curtea școlii-cât permite vremea și apoi la interior.

Mai apar și dezamăgiri

După atâția ani de viață și cei din învățământ, Ion Popescu spune că este dezamăgit de sistem: „Școala a devenit o afacere. Mă refer aici la manuale. Sunt foarte multe edituri și fac licitații ca să avem cărți și le schimbă de la an la an. Au chemat-o pe directoare la inspectorat să le dea manuale. I-au dat 3 manuale de clasa a II-a. Cui să le dai? Noi avem în comună mai multe școli. Eu mai aveam în bibliotecă alt manual, dar nu este de la aceeași editură. Să meargă pe aceeași editură an de an, scutim multe cheltuieli, multe complicații. (…) Și Programul Laptele și Cornul are aspecte de care nu sunt mulțumit. Azi am primit 12 bucăți în loc de 7 câți copii am. Sunt o mulțime de hârtii de completat, avize, documente de primire a mărfii, trebuie să facem cursuri de igienă plătite din banii nostri etc”, a declarat învățătorul Ion Popescu.

Chiar dacă apar și aceste dezamăgiri, Ion Popescu iubește meseria pe care o prectică și lucrează foarte bine cu elevii săi la care tine ca și la nepoții săi. Nu știe cât va mai putea continua la catedră, căci se apropie pensionarea, dar până la acel moment inevitabil, va continua să își facă treaba cu dragoste de elev și de școală! 

Galerie foto