Scandal oprit cu focuri de armă. Trei rețineri!
Poliţiştii au tras mai multe focuri de armă pentru aplanarea unui conflict care a avut loc vineri noaptea între două familii din oraşul Târgu-Cărbuneşti, o persoană de 36 de ani fiind reţinută, a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Andrei Lazăr. Ulteiror au fost făcute percheziții, fiind reținute încă două persoane.
Poliţia Oraşului Târgu-Cărbuneşti a fost solicitată, prin apel 112, să intervină pentru aplanarea unui conflict între membrii a două familii din localitate. La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliţişti, care au intervenit pentru aplanarea stării conflictuale.
În timpul intervenţiei, poliţiştii au efectuat mai multe focuri de armă în plan vertical, nefiind rănită nicio persoană. "Din cercetările efectuate de poliţişti la faţa locului, s-a stabilit că altercaţia a avut loc pe fondul consumului de alcool şi al unor neînţelegeri mai vechi între patru persoane, câte două din fiecare familie. Ulterior, în zonă s-au adunat mai mulţi membri ai celor două familii. Starea conflictuală a fost aplanată şi persoanele implicate în conflict au fost conduse la sediul Poliţiei pentru continuarea cercetărilor. Faţă de un bărbat de 36 de ani, din Târgu-Cărbuneşti, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj", a precizat Andrei Lazăr.
Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a întregii activităţi infracţionale a persoanelor implicate în conflict şi dispunerea măsurilor legale în consecinţă.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ameninţare şi tulburarea liniştii şi ordinii publice, a mai afirmat sursa citată.