(închide)

S-a stins din viață profesorul Nicușor Năgăra, un adevărat model pentru învățământul gorjean

 

S-a stins din viață profesorul de matematică Nicolae Năgăra, cunoscut dascăl din Gorj. Domnul profesor Năgăra a sprijinit și educat mii de elevi din Târgu-Jiu, Turceni și Rovinari. Nicușor Năgară se pensionase în vara anului trecut. „Cu inimă grea, anunț plecarea dintre noi a tatălui nostru drag - Năgăra Nicolae. Priveghiul va avea loc la Preajba Mare, Nr.228 iar înmormântarea va fi Vineri ora 12.00, la Parohia Dragoieni. Cei care doresc să-și ia rămas-bun sunt bineveniți să ne fie alături în aceste momente grele. Odihnește-te în pace, tati! Vei rămâne mereu în sufletul nostru!”, a transmis fiica regretatului profesor. 

Mesaje de condoleanțe pline de tristețe

Comunitatea îi plânge dispariția, căci  a fost un adevărat model pentru învățământul gorjean. „DURERE INCOMENSURABILĂ! Aflăm, cu tristețe, că cel ce a fost dragul nostru nepot și distinsul prof. NĂGĂRA NICOLAE (NICUȘOR), a părăsit această lume, (născut la 11.06.1957) în căutarea alteia mai liniștite. Motto:„Lung e drumul spre casă, când nimeni nu te așteaptă”(Valeriu Butulescu). VEȘNICA LUI POMENIRE!”, a transmis Ion Butulescu, ruda profesorului Năgară. „SEMICENTENARUL DUREROS AL UNUI FILM... În urmă cu 50 ani, sărbătoream majoratul lui NICUŞOR NĂGĂRA, devenit mai târziu un respectat profesor de matematică al Gorjului. Azi cei care am mai rămas îl plângem îndureraţi şi ne pregătim să-l conducem pe ultimul său drum. Şi rămân doar amintirile, îngălbenite de vreme. Dovada încă vie a unei lumi care a fost. Şi care, încet, încet se duce. Să-i fie somnul lin şi amintirea vie...”, a transmis și poetul și dramaturgul Valeriu Butulescu, rudă a familiei Năgară. 

 

Vizualizări: 1,098

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste