(închide)

Romanescu: Steaua vrea să joace la Târgu-Jiu!

 

Primarul Marcel Romanescu a anunțat că a avut o întâlnire cu Valeriu Argăseală de la FCSB.si promite că Steaua va juca pe Stadionul Târgu Jiu! 

"M-am întâlnit cu Valeriu Argăseală, președintele clubului FCSB. Confirm oficial faptul că cei de la Steaua sunt interesați să joace meciurile din competițiile internaționale pe stadionul de la Târgu Jiu și am făcut primii pași în acest sens", a spus Romanescu.
De asemenea, primarul a mai  anunțat că până la sfârșitul lunii mai se vor finaliza și lucrările la noul stadion. Informația a fost primită de la directorul de investiții al Companiei Naționale de Investiții, Adrian Eduard Cefalan.
"Din discuțiile pe care le-am purtat cu domnul Valeriu Argăseală reiese faptul că FCSB vor convoca o comisie preliminară de la LPF și FRF în vederea omologării stadionului, în așa fel încât Steaua să poată juca fără probleme aici. Vom avea, din nou, spectacol fotbalistic de calitate la Târgu Jiu!", a declarat Marcel Romanescu.

Galerie foto


Vizualizări: 395

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste