Remus Borza, concediat după declaraţiile privind concedierile bugetarilor
Premierul Viorica Dăncilă îl demite pe consilierul său economic, Remus Borza, după declaraţiile acestuia privind reducerea numărului de bugetari şi de ministere , au declarat surse guvernamentale pentru MEDIAFAX.
Sursele citate au precizat că Viorica Dăncilă a luat decizia ca urmare a ieşirilor publice ale consilierului său economic, Remus Borza.
Acesta a avansat sâmbătă, într-o intervenţie telefonică la un post de televiune, ideea unei noi ordonanţe care să modifice celebrele OUG 114/2018 şi oug 19/2019. În context, Borza a vorbit şi de o reducere a numărului de bugetari şi o scădere a numărului de ministere. „Am crescut veniturile în sectorul bugetar, cred că suntem singura ţară din lume care plăteşte mult mai bine salariaţii din sectorul public decât pe cei din sectorul privat. Trebuie să gestionăm 800.000 de bugetari, am gonflat foarte mult administraţia. Şi la Guvern trebuie să mai reducem din ministere. E mai eficient, mai rămân bani să facem şi o fabrică în România”, a spus Borza, la Antena 3.