(închide)

Proiect „Spune NU drogurilor!” la Școala Gimnazială „Ion Vîlceanu” Dragotești

 

Întrucât  dependenţa de droguri este unul dintre marile pericole ale vremurilor actuale, primele victime fiind adolescenţii, cadrele didactice de la Școala Gimnazială Ion Vîlceanu Drăgotești, în cadrul proiectului "Spune NU drogurilor!" derulat la nivelul școlii, au susţinut o  activitate de informare şi prevenire a consumului de droguri în rândul elevilor prin intermediul căreia au dorit să-i avertizeze pe elevi în legătură cu riscurile consumului de substanțe interzise.

Activitatea educativă a fost  coordonată de cadrele didactice: dir.Necșulea Cosmin, prof Pătrașcu Diana, prof. Ancuțeru Silvia, prof. Vîlsan Corina și prof. Strațomir Daniela.

Echipa de proiect a desfășurat trei activităţi cu grupul ţintă: prezentare PowerPoint  „Drogurile-terminologie, efecte, riscuri asociate consumului”, dezbatere pe tema influenţei factorilor de risc şi de protecţie implicaţi în consumul de droguri, joc interactiv „Ce crezi tu despre.....?”, realizarea unei expoziţii tematice. 

La activitatea informativ-preventivă, privind traficul şi consumul de droguri , au participat: domnul inspector principal Dobre Alexandru și dna agent pr.Colțescu Andrada, de la Biroul de Siguranță Școlară Gorj, din cadrul IPJ Gorj, domnul inspector Șoșoi Laurențiu-reprezentantul CPECA Gorj, domnul Ag.Buicu Florin, de la Poliția Drăgotești, doamna asistent medical comunitar Belgiu Georgiana, doamnele doctor Pondriche-Ticiu Gabriela și Ciobanu Teodora și reprezentanții Comitetului de Părinți.

Domnul dir. Necșulea Cosmin îndeamnă elevii să adopte un stil de viaţă sănătos și să conştientizeze necesitatea  implicării familiei în rezolvarea problemelor cu care se confruntă.

Doamna doctor Pondriche-Ticiu Gabriela, de la cabinetul medical din localitate,  a definit drogurile și a precizat efectele acestora asupra oamenilor, accentuând importanța unui stil de viață sănătos.

Domnul inspector principal Dobre Alexandru și dna agent pr.Colțescu Andrada, de la Biroul de Siguranță Școlară Gorj  le-au oferit elevilor informaţii despre riscul traficului şi consumului de droguri, accentul fiind pus pe cauzele care duc la consumul de droguri și despre modul în care se pot proteja.

Domnul Ag. Buicu Florin, de la Poliția Drăgotești,le-a spus elevilor că este foarte important să fie capabili să spună  NU consumului de droguri și i-a încurajat să facă alegeri adecvate și să fie atenți la anturaj.

Reprezentantul C.P.E.C.A, domnul inspector Șoșoi Laurențiu, le- a prezentat elevilor ochelarii speciali de simulare care redau senzația trăită după consumul de droguri și alcool. 

Pe parcursul activității, elevii au adresat întrebări și au obținut răspunsuri, astfel au identificat factorii de risc şi de protecţie implicaţi în consumul de substanțe interzise.

Elevii  au fost încurajați să folosească metode de exprimare artistice și creative pentru susținerea luptei împotriva consumului de droguri. Aceștia și-au pictat tricouri cu mesajele lor  antidrog și au realizat expoziții cu lucrări plastice pe această temă.

Atât elevii școlii, cât şi cadrele didactice implicate în această acțiune au transmis un mesaj: "NU drogurilor!".

Coordonator pentru proiecte şi programe educative şcolare şi extraşcolare  - prof. Pătrașcu Diana

 

Galerie foto





Vizualizări: 782

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste