Proiect inedit prin care se încurajează cititul: Căsuțe de lectură în mai multe puncte cheie din Novaci!
Un nou proiect inedit s-a desfășurat la Novaci: mai mulți voluntari au lucrat din vara acestui an la proiectul ”BIBLIOTECA STRADALĂ”, proiect în cadrul căruia în cursul săptamânii viitoare se finalizează activitatea de voluntariat ”CĂSUȚA DE LECTURĂ”. Voluntarii, care doresc să rămână în anonimat, au colectat cărți prin donații și au vopsit cele 4 căsuțe oferite de Primăria Orașului Novaci.
Casa de cultură din Novaci, Primăria și Consiliul Local Novaci vine cu acest proiect pentru dezvoltarea gustului pentru lectură, alimentarea și întreținerea îndeletnicirii de a citi pentru persoanele aflate în suferință ( bolnavi interni ai spitalului din localitate sau vârstnici de la Centrul de Îngrijire a Persoanelor Vârstnice). Căsuța de lectură propune folosirea lecturii ca terapie dar și ca modalitate de petrecere a timpului în care bolnavul, copil sau vârstnic, este internat. Novaciul beneficiază de o bibliotecă orășenească foarte bine dotată și întreținută, dar accesul pentru aceste categorii de oameni este practic imposibil din cauza incapacității multora de deplasare, a distanței și a programului tratamentelor.
Tinerii și nu numai sunt invitați să citească, iar regulamentul de utilizare al bibliotecilor stradale din Novaci este următorul: Iei o carte, o citești și o pui la loc sau aduci alta la schimb!, Iei cartea dorită, aranjezi frumos cărtile rămase și închizi cu grijă ușa!, Îngrijește cărțile împrumutate și ai grijă să le returnezi în perfectă stare!, Îngrijește căsuța și dacă observi că se degradează contactează coordonatorul de proiect la telefonul scris în colțul din stanga., Dacă ai cărți si vrei să le donezi, adu-le la Casa de Cultură Novaci! și ultima regulă - Scrie pe cărțile donate un mesaj ”de suflet” pentru cititor!
În orașul Novaci sunt montate 4 căsuțe de lectură: una la Centrul de Îngrijire a Persoanelor Vârstnice de pe strada Ocolului; două la Spitalul Orășenesc Novaci și una în autogara Novaci (stația de autobuze). Genurile de carte primite prin donație: literatură pentru copii, lucrări de literatură clasică (universală), cărți polițiste și de aventură, cărți cu caracter istoric, toate ușor de parcurs ca posibilitate de întelegere a mesajului transmis prin conținutul scris, cu scris format mai mare. Se acceptă si cărți de colorat pentru copiii din spital, jocuri logice, rebus cu condiția să fie într-o stare acceptabilă.
Două căsuțe vor fi montate așadar la spital și vor fi dotate atât cu carți pentru copii de toate vârstele, cât si cu cărți pentru adulți.
În statia de autobuz se va monta doar o casută, care va fi dotată cu cărți potrivite vârstei de 12 - 18 ani. Cei care au inițiat acest proiect doresc să crească numărul cititorilor tineri, navetiștii să aibă o altă preocupare decât telefonul, în timpul petrecut pentru a aștepta un mijloc de transport. Dacă anumite exemplare nu vor mai fi returnate, considerăm că activitatea noastră reprezintă totusi un câștig social, cartea a fost folosită.
„Pentru copiii din spital care nu știu să citească Căsuța de lectură are nevoie de cărți cu animale, plante, cu povești ilustrate. Dacă sunt personae dornice să doneze cărți pentru Căsuța de lectură cei de la Casa de Cultură din Novaci îi așteaptă. Dacă în alte tări civilizate ale Europei precum Elveția, dacă în marile orașe ale României (Timișoara, Cluj) asemenea activități au fost eficiente, la Novaci de ce nu ar fi? Vă aștetăm și pe dumneavoastră, cei care vreți să donați o carte!”, transmit voluntarii care au gândit și realizat acest proiect minunat!