(închide)

Profesorul care a păcălit sute de elevi cu excursii în America și Asia, reținut! Prejudiciul, peste 145.000 de euro

 

Un bărbat în vârstă de 40 de ani din județul Ilfov a fost reținut de polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Gorj, acesta fiind bănuit de săvârșirea infracţiunii de înșelăciune în formă continuată. 

Din cercetări a rezultat faptul că ilfoveanul, în calitate de președinte al unei asociații pentru dezvoltarea societății civile, în perioada ianuarie – iulie 2019, prin promovarea pe pagina de socializare a asociației, ar fi indus în eroare 329 de persoane, organizând 14 excursii care urmau să aibă loc în cursul anului 2019, către diferite destinații din Europa, America și Asia, pentru care a încasat suma totală de 147.930 euro. POtrivit IPJ Gorj, sumele încasate în acest scop au fost folosite atât în interes personal, cât și pentru a onora excursiile deja contractate și pentru care încasase contravaloarea, aspect relevat de situaţiile financiare, rulajul conturilor şi  de  expertiza contabilă efectuată în cauză. Astăzi, urmează ca bărbatul să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propunere de arestare preventivă.

În vara anului trecut, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu a deschis un dosar penal in rem pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în cazul copiilor români blocaţi pe aeroporturi din străinătate. "La data de 27.06.2019, organele de urmărire penală din cadrul IPJ Gorj - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu cu privire la condiţiile de organizare a unor deplasări în străinătate, respectiv New York şi Tokyo, oferite de Asociaţia Tineri Parteneri pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, constând în aceea că nu a oferit condiţiile de cazare şi transport stabilite în contracte, beneficiari fiind persoane minore. S-a format dosarul penal nr. 2606/P/2019, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. 1 Cod penal, dosar care se află în supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu", se arata într-un comunicat al Parchetului General. În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la infracţiunea de înşelăciune. În 2019, zeci de copii români au fost abandonaţi pe aeroporturile din Tokyo, Doha şi Milano, iar părinţii nu au ştiut cum să îi aducă acasă, după ce le-au plătit tabere de mii de euro în străinătate, organizate de Asociaţia Tineri Parteneri pentru Dezvoltarea Societăţii Civile.

Vizualizări: 1,072

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste