(închide)

Primul trofeu l-a câștigat la 5 ani! Solista Izabela Drăguțescu: „Muzica este un univers magic!”

 

Pasionată de muzică și foarte ambițioasă, micuța Izabela Drgăuțescu, o elevă în vârstă de 11 ani din municipiul Târgu-Jiu, a câștigat primul său premiu I la 5 ani. Trecuseră doar câteva luni de când bunica sa o înscrisese la cursurile de canto! Se concentrează pe rezultatele școlare, dar și pe cele muzicale și spune că visează la o carieră de succes într-un domeniu în care să nu fie nevoie să renunțe la marea sa pasiune. 

Târgujianca Izabela Drăguțescu studiază muzica la Școala Populară de Arte, acolo unde îi are ca profesori pe interpretul Ion Drăgan și pe Gigi Tița. Muzica a descoperit-o pe când era la grădiniță, iar bunica sa a fost cea care a decis să o dea la cursuri de canto. Avea 5 ani când a început pregătirea muzicală la Palatul Copiilor, acolo unde, după câteva luni, în cadrul unei importante competiții câștiga primul premiu I! „Muzica este o pasiune în care mă sprijină și familia mea! În familie am învățat să mă comport civilizat și să am încredere în mine, căci pot reuși orice. Pasiunea care mă definește pe mine este muzica. Totul a început când bunica mea m-a dus la Palatul Copiilor Târgu-Jiu, la vârsta de 5 ani. Eram cea mai mică de acolo. După câteva luni, am fost și la primul meu concurs unde am obținut premiul I. Fără bunica mea și fără sprijinul acordat de părinți, nu aș fi reușit!”, a declarant pentru Pagina Olteniei Izabela Drăguțescu.

După câțiva ani, Izabela s-a înscris și la Școala Populară de Artă unde are rezultate foarte bune. Deși are abia 11 ani, fetița s-a gândit la cariera pe care o va urma. Luând exemplul fratelui său, mult mai mare decât ea, Izabela speră să studieze Politehnica București în paralele cu muzica. „Muzica pentru mine este ca un univers magic unde lumea cântă, se distrează și este veselă! Am rezultate bune la învățătură, nu exersez așa de mult la muzică zilnic, căci temele sunt multe și importante, dar atunci când îmi rămâne puțin timp, exersez și la muzică. Aș vrea să urmez un liceu cu profil Mate-Info, pentru ca apoi să studiez la Politehnică, la București, la automatică și calculatoare, deoarece fratele meu este la aceeași facultate. Muzica va fi în paralel cu ceea ce vreau să fac. Nu pot să spun că țin neapărat să am o carieră în domeniu, dar nu voi renunța nici la muzică!”, a mai adăugat micuța interpretă. 

Palmares bogat

De-a lungul anilor, Izabela a câștigat numeroase premii care au bucurat-o și care au încurajat-o să meargă mai departe. Munca depusă i-a fost răsplătită, spre mândria bunicilor și părinților. „Am câștigat multe premii în acest domeniu și sunt foarte mândră. Le mulțumesc părinților și profesorilor mei: Ion Drăgan și Gigi Tița. Pe scenă mă simt minunat, văzând că sunt apreciată. În urma participării la Festivalul Național „Floare de Colț” organziat de primăria orașului Uricani, de Casa de Cultură Uricani și Centrul de Informații și Promovare Turistică Uricani, în perioada 17 – 18 noiembrie 2018, amobținut trofeul acestui festival, la categoria 10 – 11 ani. Unul dintre cele mai importante premii ale anului trecut!”, a afirmat Izabela. Și pe viitor, copila va depune la fel de mult efort pentru a avea rezultatele dorite atât la școală, cât și pe plan muzical. Și anul acesta se va înscrie la competiții de prestigiu, unde speră să obțină premii importante!

Galerie foto





Vizualizări: 803

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste