Primarul Gutău, întâlnire cu directorul teatrului din Sibiu
Primarul Mircia Gutău a discutat, sâmbătă, cu prof. Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului "Radu Stanca" şi preşedinte al Festivalului Internațional de Teatru din Sibiu, despre implementarea unor programe culturale în Râmnicu Vâlcea începând de anul viitor. În cadrul întâlnirii, la care au mai participat viceprimarul Eusebiu Vețeleanu, Gheorghe Dican, preşedintele UAP Vâlcea şi Dan Dragomir, cel care a mijlocit această întrevedere, au fost vizitate mai multe locații din municipiu care pot găzdui evenimente culturale dintre cele mai diverse, a comunicat primăria Vâlcea.