Primarul din Târgu-Jiu invită firmele locale să liciteze pentru amenajarea zonei de agrement Narciselor
Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a scris vineri, pe pagina sa de Facebook, că invită firmele locale să depună oferte la licitaţia organizată pentru amenajarea zonei de agrement din Narciselor, o investiţie de aproximativ 3 milioane de euro.
Potrivit edilului, zona de agrement se va întinde pe o suprafaţă totală de 12 hectare, câştigătorul licitaţiei urmând să se ocupe atât de lucrările de amenajare, cât şi de dotările necesare. Parcul va cuprinde un loc de joacă mare, un amfiteatru în aer liber şi un punct de închiriere biciclete.
"Invit, ca de fiecare dată în astfel de situaţii, firmele din Gorj şi mai ales cele din Târgu Jiu să depună oferte la licitaţia organizată pentru amenajarea zonei de agrement din Narciselor. Preferăm societăţile locale pentru că vorbim de aproape 3 milioane de euro, bani din fonduri europene, destinaţi exclusiv amenajării acestui uriaş parc ce se va întinde pe 12 hectare. Ofertele se pot depune până pe 31 august, iar câştigătorul licitaţiei va trebui să se ocupe de execuţia lucrărilor de amenajare, dar şi de dotările necesare. Spaţiile verzi sunt foarte mari, cu 10 hectare de gazon, 2.500 de arbori din specii de valoare, totul dotat cu sistem de irigaţii care să acopere întreaga suprafaţă. Vor fi 10.000 de metri pătraţi de alei, un loc de joacă mare, de 650 de metri pătraţi, amfiteatru în aer liber de 1.300 de metri pătraţi, un punct de informare şi de închiriat biciclete, iar iluminatul va fi asigurat de un sistem modern cu 200 de stâlpi", a scris Marcel Romanescu pe pagina sa de socializare.