(închide)

Primăria Râmnicu Vâlcea reabilitează Școala I. Gh. Duca. Valoarea proiectului, peste 1,6 milioane lei

 

Primăria Râmnicu Vâlcea a lansat  proiectul “Reabilitare termică Școala Gimnazială I. Gh. Duca” finanţat în cadrul Programului Operațional Regional 2014 - 2020, Axa prioritară 3. Bugetul proiectului este de 1.688.220,19 lei, din care valoarea contribuţiei nerambursabile este de 1.643.478,64 lei, iar perioada de implementare
a proiectului este, conform contractului de finanțare, până în data de 30.06.2020.
Proiectul are ca obiectiv specific creșterea eficienței energetice a clădirii Școlii Gimnaziale I. Gh. Duca. Pentru funcționarea în condiții cât mai optime, pentru asigurarea unei stări tehnice corespunzătoare și a unui climat optim desfășurării activității și pentru îmbunătățirea aspectului urbanistic al localității, sunt necesare a se executa o serie de categorii de lucrări pentru reabilitarea termică ce vor crește performanța energetică a clădirii, respectiv vor reduce consumurile energetice pentru încălzirea acesteia.
Principalele categorii de lucrări de intervenție propuse sunt: izolarea termică a pereților exteriori, înlocuirea tâmplăriei exterioare, izolarea termică a planșeului peste subsol și termoizolarea planșeului peste ultimul nivel, eficientizarea funcționării instalațiilor de încălzire, reabilitare instalație apă caldă consum, reabilitare instalație de iluminat etc.

Vizualizări: 208

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste