(închide)

Prefectul de Mehedinți, la pelerinajul ecumenic spre Crucea Sfântului Petru

 

La invitația Asociației ”Răchitan Gura Văii” și a fondatorului acesteia - doctorul Cristian Răchitan, prefectul de Mehedinți, Nicolae Drăghiea, a participat zilele trecute la pelerinajul ecumenic pe traseul Gura – Văii – Crucea Sfântului Petru.
La pelerinaj au mai participat un deputat în Parlamentul României, personalități culturale, preoți, localnici etc. „Acțiunea prefectului are scopul de a reînvia tradițiile românești și de a promova turismul în județul nostru, având în vedere că atât peisajul este unul care îți răsplătește toate eforturile, dar și legenda locului este una plină de încărcătură religioasă și mister, presupunându-se că locul ar fi slujit ca altar dacic, mai apoi creștin, loc care iți asigură o încărcare energetică și spirituală”, au transmis reprezentanții Prefecturii Mehedinți.

Medicul Cristian Răchitan este un diagnostician de top, originar din județul Mehedinți, dar care s-a stabilit în Statele Unite ale Americii în urmă cu peste trei decenii. Acesta trăiește și lucrează la New York. Prin Asociația pe care a înfiinațat-o, medicul Răchitan încearcă să facă cunoscut în lume potențialul turistic al cartierului Gura Văii din Drobeta Turnu-Severin: „Pe Dealul Crucii din Gura Văii se găseşte un altar creştin. Acesta se vede din Satelit ca o piramidă în trei trepte, pe acest platou, fiind crucea Sfântului Cuvios Petru, care ar fi sihăstrit şi ar fi murit în aceste locuri. Se presupune că ar fi un altar megalitic dedicat lui Saturn, apoi lui Zamolxes etc (...) pe Valea Oglănic se găseşte stânca megalitică “Ogrănic” (cca. 3.000 Î.Ch.), un Sfinx. Mai există Muntele Sacru, identificat prin realizările megalitice “Moşul” şi consoarta sa Baba” (Sursa: ziarul Adevărul). 

Galerie foto



Vizualizări: 948

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste