(închide)

Pompier gorjean, versuri impresionante despre prezent: „Suntem orbi și fără arme în acest temut război!”

 

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Gorj, Florin Chisim, a postat pe pagina instituției o emoționantă poezie pe care a compus-o colegul său Daniel Brînzan.  Versurile poeziei „Rugăciune” impresionează prin actualitatea lor, iar citindu-le îți dai seama că trăim vremuri pe care nici nu ni le-am fi putut imagina. Poezia a fost foarte apreciată de internauți, fiind distribuită și citită de mii de persoane. Ca și impact, potrivit datelor de pe Facebook, postarea a fost văzută de peste 10.000 de utilizatori. Mai jos, versurile pompierului:

RUGĂCIUNE

Străzi pustii sunt în orașe, ulițe goale la țară,
Înflorit-au pomii cu miros de primăvară.
N-auzi zumzet în orașe, țipăt de copil la joacă
Câte-un om, pe ici, pe colea, trece pe față cu mască.
Parcă-s scuturi de-apărare, măștile și cu mănuși
În războiul ce îl ducem, să nu ne lăsăm răpuși.
Și cu teamă-n suflet, parcă, mă întreb în mintea mea:
Cu ce ți-am greșit noi, Doamne, să ne pedepsești așa?
Știu că n-am fost cei mai drepți și am uitat să ne iubim,
Știu că în dobitocia noastră am ajuns să ne-nvrăjbim...
Ai vrut oare să ne-arăți că suntem egali cu toții?
Dar ce vină au părinții, și copiii, și nepoții?
Eu, am jurat în fața Ta și nu voi da înapoi,
Chiar de-ar fi să-mi dau și viața și să pierd acest război!
Nu-mi pot săruta soția, nici copiii îmbrățișa,
Nici părinții să mi-i văd...Doamne, tu ai vrut așa?
Nu mi-e teamă pentru mine, mi-am văzut moartea cu ochii,
Dar mai rău decât să mor este să îmi plâng morții,
Să-mi văd copilul bolnav, sau soția îndurerată...
Doamne, îndreaptă-te spre noi și greșelile ne iartă!
Acum plec! Sunt mulți cei care au nevoie de ajutor,
Ei în mine-și pun speranța și mă văd ca pe-un erou!
Tu, ascultă-mi rugăciunea și îndreaptă-te spre noi!
Suntem orbi și fără arme în acest temut război!

Semnat: Un pompier

Vizualizări: 5,654

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste