(închide)

Platoul din fața Mănăstirii Polovragi se va umple cu opere de artă dacice, sculptate în lemn!

 

În perioada 10-19 iulie, la Polovragi, va avea loc ediţia I a Taberei de sculptură „Simboluri dacice în arta lemnului din România". Proiectul inedit este iniţiat de managerul CJCPCT Gorj şi va fi realizat în parteneriat cu Primăria Polovragi.

În cadrul taberei, opt meşteri populari care vor realiza creaţii reprezentative pentru arta lemnului din România. Creaţiile meșterilor vor readuce în memoria publică simboluri dacice străvechi. „Alegerea Polovragiului ca sediu al Taberei este argumentată de existenţa pe acest teritoriu a unei cetăţi dacice, dar şi de Peştera cunoscută în lumea de specialitate drept Peştera lui Zalmoxis”, a spus Ion Cepoi, directorul CJCPCT Gorj. Operele vor fi amplasate pe platoul din faţa Mănăstirii Polovragi. Printre obiectele din lemn ce vor fi realizate va fi o poartă cu însemne dacice, dar și realizarea în mărime naturală a unui dac, care să reprezinte pe Burebista sau pe Decebal. Organizatorii vor pune la dispoziţie lemn de esenţă fag, pentru a fi transformat în opere de artă. La final, spaţiul respectiv va cuprinde circa 30 astfel de creaţii, ducând, în intenţia organizatorilor, atât la o promovare pe măsură a zonei, cât şi la creşterea vizibilităţii culturale a acestei vechi localităţi gorjene.

Participă la această ediție: Ștefan Bara din Cluj, Ștefan Groza din Baia Mare, Ioan Ungur din Mureș, Viorel Rădăcină din Brașov, Gabriel Rizea din Craiova, Radu Lazăr din Bihor, Ștefan Strâmtu din Târgu Jiu și Nicolae Rotaru din Crasna.

Evenimentul este organizat de Primăria Polovragi şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj.

Vizualizări: 3,274

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste