Pieton accidentat mortal la Urdari. A traversat neregulamentar strada
Polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari au fost sesizați duminica seara cu privire la faptul că pe raza comunei Urdari a avut loc un eveniment rutier soldat cu o victimă.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, un tânăr, de 21 de ani, din comuna Urdari, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 674 Urdari, din direcția comunei Urdari către orașul Turceni a acroșat un bărbat, de 69 de ani, din comuna Urdari, care ar fi traversat strada neregulamentar. La fața locului s-a deplasat și un echipaj medical care a constatat decesul pietonului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ. Victima a fost transportată la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.