(închide)

Percheziții domiciliare într-o localitate din Olt. Furt masiv de material lemnos

 

Patru mandate de percheziție domiciliară au fost puse în executare, ieri, la locuințele unor persoane din comuna Colonești, județul Olt, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru tăiere fără drept și furt de arbori.

Potrivit polițiștilor, la data de 6 noiembrie, au fost sesizați cu privire la faptul că, în perioada 5 – 6 noiembrie, persoane necunosctute ar fi tăiat fără drept și ar fi sustras 37 de arbori, de diferite specii, din pădurea Tătuleasca.

A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor și dispunerii măsurilor legale.

„În urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii au identificat patru persoane, cu vârste cuprinse între 23 și 43 de ani, din comuna Colonești, bănuite de comiterea faptei.   Pentru documentarea activității infracționale, în dimineața zilei de 12 noiembrie a.c., polițiștii au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară, la locuințele persoanelor bănuite de comiterea faptei. În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, un motoferăstrău și șase metri cubi de material lemnos, ce au fost predați Ocolului Silvic Slatina. Patru persoane au fost conduse la sediul Poliției, în vederea audierii”, spun reprezentanții IPJ Olt. 

Vizualizări: 84

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste