(închide)

Pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2022

 

Ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu, spune că pensiile vor crește de la 1 ianuarie, menționând și procentul. „Pensiile vor crește cu 6% de la 1 ianuarie 2022. Suntem într-o procedură de infringement din cauza deficitului”, a spus Dan Vîlceanu, sâmbătă, la un post TV. 
Dacă pensiile vor crește de la 1 ianuarie, practic pensioarii vor primii suma indexată din februarie 2022.

„E complicat. Avem o traiectorie convenită cu Comisia Europeană în legătură cu deficitul bugetar. Dacă ne facem probleme din punct de vedere al deficitului bugetar, atunci problemele o să fie şi mai mari pentru că, de fapt, deficitul bugetar înseamnă că împrumuţi tot mai mulţi bani pentru a acoperi costul pe care îl avem cu pensiile. Din punctul meu de vedere trebuie găsit un echilibru şi vă daţi seama că politic discutând îţi doreşti să creşti pensiile cât mai mult pentru că asta înseamnă inclusiv un câştig electoral, dar este şi o responsabilitate să le poţi plăti. Ne dorim ca acea lege (n.r. Legea Pensiilor) să ajungă să fie respectată cât mai repede posibil, dar asta înseamnă şi să ai banii respectivi. Deocamdată nu ne putem permite o asemenea creştere”, a declarat Dan Vîlceanu într-un interviu. Potrivit ministrului de Finanţe, creşterea ar putea fi de 6-7%, de la 1 ianuarie. Vîlceanu a confirmat că varianta Finanţelor este indexarea pensiilor de la 1 ianuarie cu rata inflaţiei şi a adăugat că şi cu jumătate din creşterea reală a salariului mediu brut, potrivit profit.ro.

Vizualizări: 450

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste