Ovidiu Tender a fost eliberat din Penitenciarul Târgu-Jiu
Omul de afaceri Ovidiu Tender a fost eliberat, marţi, din Penitenciarul Târgu-Jiu, potrivit unor surse, după ce magistraţii Judecătoriei Târgu-Jiu au admis cererea acestuia de eliberare condiţionată.
"Admite cererea şi propunerea de liberare condiţionată privind petentul condamnat Tender Ovidiu Lucian. Dispune liberarea condiţionată a petentului condamnat Tender Ovidiu Lucian, aflat în executarea mandatului nr. 6329/2014 emis de Tribunalul Bucureşti secţia I Penală. (...) Cu drept de contestaţie în termen de trei zile de la comunicare", se arată în decizia publicată acum câteva zile de către Judecătoria Târgu-Jiu.
Această decizie nu a fost definitivă, însă nu a fost contestată de către procurori, astfel că a fost aplicată la expirarea termenului de trei zile în care putea fi depusă contestaţia.
Pe 8 iunie 2015, omul de afaceri Ovidiu Tender a fost condamnat definitiv de judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti la 12 ani şi şapte luni închisoare în dosarul RAFO-Carom, în timp ce Marian Iancu a primit 14 ani de detenţie.
În dosar, Ovidiu Tender a fost trimis în judecată pentru înşelăciune, instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanei, în formă calificată şi continuată, constituirea şi apartenenţa la un grup de crimă organizată, spălare de bani şi spălare de bani în formă continuată.
Marian Iancu a fost acuzat de complicitate la înşelăciune, instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanei în formă calificată şi continuată, constituirea şi apartenenţa la un grup de criminalitate organizată şi spălare de bani în formă continuată.
Procurorii au susţinut că aceştia au constituit un grup de criminalitate organizată în vederea obţinerii de fonduri financiare frauduloase, a căror sursă urma a fi disimulată prin încheierea unor contracte comerciale nelegale.
Infracţiunile comise de întregul grup au vizat, pe de o parte, încheierea nelegală a unor contracte de cesiune creanţă şi de garanţie reală mobiliară în raport cu SC Carom SA Oneşti, iar, pe de altă parte, relaţiile comerciale nelegale derulate de SC VGB Impex SRL Bucureşti, în raport cu SC RAFO SA Oneşti.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada 2002 - 2004, Ovidiu Tender, Marian Alexandru, Cicilia Dumitrescu, Marin Badea, în calitate de asociaţi, administratori de fapt şi, respectiv, de drept şi directori sau angajaţi ai SC Tender SA Timişoara, SC VGB OIL SRL Bucureşti, SC VGB Impex SRL Bucureşti şi SC Carom SA, s-au asociat pentru a desfăşura o intensă activitate infracţională în urma căreia Carom SA a suferit un prejudiciu de aproximativ 1.434 miliarde lei vechi. AGERPRES