(închide)

Olteni, primarul din Timișoara vă pregătește ceva!

 

Mulți olteni locuiesc în Timișoara, acolo unde muncesc, iar acum se pare că au atras atenția primarului Nicolae Robu. El spune că aceștia ocupă parcările de reședință din localitate. A nominalizat șoferii din Dolj, Gorj, Vâlcea sau Mehedinți. Nu de puține ori șoferii gorjeni au și fost pedepsiți pentru ocuparea locurilor de parcare sau pentru blocarea unor mașini. Unii și-au găsit mașinile pline de hârtie igienică sau făină. 

"Mulți cetățeni provin din Gorj. Sunt bineveniți în oraș, Timișoara are nevoie de ei", a spus Robu, explicând în continuare ce îl deranjează. “Nu este normal să trăiască cineva în Timișoara și să nu-și facă mutație. Este de interes să știm câți cetățeni trăiesc în Timișoara. Am constatat că toți cei ce trăim în Timișoara folosim aceeași infrastructură, aceleași drumuri, aceleași parcări. Toate acestea sunt făcute pe banii timișorenilor contribuabili la bugetul local. Este corect să beneficieze de ele în mod egal și cetățenii Timișoarei de facto, dar care nu au făcut demersuri pentru a deveni contribuabili la bugetul local? Nu este normal. Sunt mulți cetățeni nemulțumiți de faptul că locuri de parcare între blocuri sunt ocupate de mașini cu numere de Mehedinți, Gorj, Caraș-Severin, Hunedoara, Arad mai puține, Bihor, Satu Mare, Vâlcea sau Dolj”, a explicat Nicolae Robu vineri, în cadrul conferinței de presă a PNL Timiș, citat de presa locală.

Vizualizări: 4,061

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste