Olimpicul Giovani Popescu s-a calificat în lotul național care va reprezenta România la Balcaniada de Informatică 2018
Una dintre cele mai importante competiții școlare organizate anul acesta în România, și anume Balcaniada de Informatică, este programată să se desfășoare în intervalul 7 – 13 iulie 2018 la Timișoara. Olimpicul Ioan Giovani Popescu, elev al Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, s-a calificat în lotul național de seniori și va reprezenta România la această competiție! „Giovani, fiind în clasa a IX-a, a reușit să obțină o performanță deosebită. Este extraordinar ce a reușit la vârsta sa. Fără un material genetic, nu poți scoate performanță. Din anul 2012 sunt participant activ la lotul național și nu am mai întâlnit pe cineva care să aibă o vârstă așa de mică precum Giovani“, a spus profesorul Eugen Nodea de la CNTV.
Ioan Giovani Popescu, elev în clasa a IX-a la CNTV Târgu-Jiu, a obținut, în această primavera, medalie de aur la Olimpiada Națională de Informatică și s-a calificat-după ce a trecut de proba de baraj-în Lotul Național de Informatică-Seniori al României! Aceasta a fost prima sa performanță din acest sezon, căci în urma unei alte selecții, olimpicul de aur al Gorjului la informatică s-a calificat în lotul național de seniori (alcătuit din opt elevi n.red.) al României și va participa la Balcaniadă! Astfel, primul concurs la care vor participa anul acesta cei opt membri ai lotului naţional de informatică al României este Olimpiada Balcanică de Informatică, Timişoara, care va avea loc în perioada 7-13 iulie. „M-am calificat la olimpiada balcanică de informatică (BOI). Calificarea a avut loc în tabăra de pregătire a lotului restrâns de informatică. În tabără am avut diverse cursuri și simulări de concursuri și pentru a selecta echipele care vor reprezenta România la diverse competiții internaționale am susținut alături de alți olimpici două probe de baraj. Au contat și punctajele obținute la tabăra de pregătire pentru lotul lărgit, unde am susținut tot două baraje. M-am calificat și voi merge la BOI! Au fost elevi din clasele IX-XII, opt dintre aceștia fiind din București, doi din Dolj, unul din Iași, unul din Timișoara, unul din Prahova, unul din Argeș și unul din Brăila. Lotul din Balcaniada este alcătuit din două echipaje de câte patru elevi, deoarece România este anul acesta țară organizatoare, în mod normal ar fi fost doar un echipaj de 4. Deja s-au decis toți cei care vor reprezenta România la competițiile internaționale din anul acesta. Fac parte din ei! Nu vor mai fi anul acesta alte tabere de pregătire sau selecție”, a declarat, pentru publicația Pagina Olteniei, olimpicul Giovani Popescu. Acesta s-a pregătit foarte mult pentru competițiile de informatică la care a participat, a lucrat și la matematică pentru a putea înțelege anumiți algoritmi sau tehnici de programare. Giovani Popescu este unul dintre cei mai buni elevi din Gorj. Potrivit profesorului său Eugen Nodea, Giovani este cel mai tânăr elev care a reușit să se califice în lotul restrâns de informatică din istoria competiției. Giovani studiază informatica din clasa a II-a, iar în clasa a VI-a s-a calificat pentru prima dată la etapa națională a Olimpiadei de Informatică.