(închide)

O târgujiancă în vârstă de 8 ani își lansează prima carte! „Poveștile Ștefaniei” sunt ilustrate de sora sa mai mică

 

Biblioteca Județeană « Christian Tell » Gorj, alături de familia Enăștescu, vă invită vineri, 13 iulie 2018, ora 11:00, la lansarea primei cărți a fetițelor lor intitulată "Poveștile Ștefaniei".

Totul a început dintr-o joacă, de la propunerea învățătoarei Diana Roșu: le-a spus elevilor săi de clasa a II-a să scrie săptămânal câte o poveste. Ștefania a scris 10 povești și și-a dorit foarte mult să aibă propria sa carte! Ștefania are 8 ani, iar sora sa mai mică, Elena, cea care a realizat ilustrațiile cărții, are cinci ani! „La dorința ei de a avea o carte de povești, le-am publicat în limba română alături de ilustrații realizate împreună cu sora ei, Elena Enăștescu. Acum va fi lansată această carte! Când ? Vineri, 13 iulie 2018, ora 11:00. Unde ? Parcul Central, zona dinozaurilor, Târgu-Jiu”, au anunțat reprezentanții Bibliotecii Județene Gorj.

Lansarea de carte va avea loc în cadrul unui eveniment pentru copii unde vom desena, vom citi și ne vom distra pe cinste alături de alte surprize. Participarea este gratuită. În cazul în care vremea o să fie nefavorabilă evenimentul se va desfășura la Muzeul de Artă.

Vizualizări: 401

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste