(închide)

O sută de tone de vegetație acvatică, lemn și PET-uri, strânse din râul Jiu. Acțiune derulată la barajul de la Rovinari

 

Nu mai puțin de 100 de tone de vegetație acvatică, lemn, mâl și alte deșeuri, inclusiv PET-uri, au fost strânse de echipele Apelor Române, în urma unei acțiuni de curățare a râului Jiu, anunță reprezentanții instituției. 

„100 de tone de vegetație acvatică, lemn, mâl și alte deșeuri inclusiv PET-uri au fost strânse de echipele Apelor Române în urma unei acțiuni de curățare a râului Jiu. Aceasta s-a desfășurat în zona barajului plutitor <Log Boom> montat la Rovinari de Asociatia CSR Nest și colegii noștri de la Apele Române Jiu, la aproximativ 300 metri, în amonte de priza de la Rovinari care asigură alimentarea cu apă a termocentralei cu același nume. În același timp, formațiile de lucru ale Apelor Române au realizat și o acțiune de decolmatare în zona barajului plutitor”, anunță Apele Române.

Acțiunile de decolmatare și igienizare ale râului Jiu s-au realizat cu o barcă, o autobasculantă și un excavator pe senile de la Apele Române Jiu și Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Gorj.

PET-urile au fost trimise către firma de salubrizare locală în vederea reciclării.

„În perioada imediat următoare, echipele Apelor Române alături de cele ale Asociației CSR Nest vor organiza acțiuni similare și în celelalte locații unde sunt montate bariere de strângere a peturilor. Având în vedere că salubrizarea cursurilor de apă din interiorul și în jurul localităților este responsabilitatea autorităților locale, în aceste acțiuni, vor fi implicate resurse și din partea primăriilor aflate în proximitatea barierelor. Cele patru bariere sunt amplasate și funcționează de mai bine de doi ani pe râurile Argeș, Jiu, Olt și Mureș”, potrivit comunicatului.

Vizualizări: 160

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste