O olteancă, favorită la un concurs de talente din Spania - video
O olteancă din județul Dolj este favorită într-un concurs de talente pentru copii, din Spania. Flori Alexandra are 14 ani și de 5 ani locuiește în Spania. Ea a uimit juriul de la "La Voz Kids" (n.r. Vocea Spaniei Junior). Flori este originară din comuna Bistreț din Dolj.
Flori a declarat pentru www.romaniaexpres.com că lacrimile mamei ei o fac să muncească cu şi mai multă ardoare la împlinirea acestui vis: de a cânta. „Ea îmi dă forţa necesară să merg mai departe”, a spus Flori.
De altfel, pe pagina oficială de Facebook a concursului majoritatea celor care au comentat o văd pe româncă drept potenţială câştigătoare a acestei ediţii. „Cântatul este darul pe are îl am şi întotdeauna va fi parte din mine”, a mai spus aceasta.
În etapa următoare, fiecare echipă primeşte îndrumarea mentorului, apoi sunt puşi în grupuri de câte trei pentru a cânta împreună. La finalul cântecului, toți jurații urmează să își exprime părerile personale despre prestația celor trei, după care antrenorul decide care concurent rămâne în competiţie.