Undeva prin Vamă, când marea doarme și soarele se ferește
Undeva prin Vamă, când muzica inundă mai multe suflete decât urechi
Undeva prin Vamă, când tot ce am e nimic, dar tot ce trăiesc îmi e destul
Undeva prin Vamă...
21:15
Niște trăsături atât de aspre, un zâmbet atât de crud, niște ochi atât de goi, cu astea...cu astea mi-ai luat tot.
Vei uita oare cum te-am scris cu fierul încins pe existența mea? Și dacă totuși o faci...
Îți vei mai aminti vreodată?
Discuțiile lungi auzite doar de mare, pierdute printre valuri, poate uitate de tine?
De ele vei mai știi?
Primul sărut la Stuf, ultimul în mare..
Dar ele?
Tu mă povestești cum te povestesc eu?
Acum rămân să îți caut chipul pe întinsul mării și să mi-l proiectez pe retine
Voi râde și voi plânge la amintirea vocii tale puternice ce frânge liniștea asurzitoare din mine.
M-ai îmbrăcat în iluzii și m-ai dezbracat de frici, lăsând dezgolit un suflet.
Mi-ai cântat și m-ai cântat în valuri,
M-ai atins cu vorbe, mi te-ai așezat cu tot sufletul pe suflet.
Mi-aș fi cheltuit cei mai frumoși ani cu tine.
Ar mai fi contat a fi sau a nu fi?
Gândul că ai putea iubi din nou pe altcineva o Vamă întreaga mă apăsa și nu mă lasă respir.
Și mă arde că nu o să te mai văd niciodată, îmi bate în piept, cresc amăgiri în toracele meu și doare..doare cum n-a mai durut până acum
... Ai fost o iubire de-o Vamă.