Nume cunoscute pe lista candidaților Partidului Verde pentru posturile de consilieri! „Cei mai mulți sunt oameni care n-au făcut politică”
Organizația Gorj a Partidului Verde a depus, marți, lista candidaților pentru posturile de consilieri județeni. La începutul acestei săptămâni, a fost validată lista cu persoanele care vor candida la funcția de consilier local. Astfel, pe lista partidului întâlnim numele unor oameni cunoscuți, profesioniști din diverse domenii, precum profesori universitari, ingineri, juriști, profesori, antreprenori, farmaciști și actori.
Candidații Adrian Tudor-Drăghici și profesorul universitar Ștefan Ghimiș spun că au alături oameni care militează, la fel ca și ei, pentru o nouă față a municipiului Tg-Jiu și a județului Gorj. „Tratăm lucrurile cu seriozitate. Nu venim să discutăm doar ca să ne dăm cu părerea, venim cu oameni care știu ce au de făcut”, a spus Adrian Tudor. Pentru pozițiile de consilier local pe liste se află: consilierul juridic Carmen Nădrag, profesorii Ionuț Popescu și Loredana Buliga, juristul Daniel Trăistaru, economistul Alin Rădulescu, actorul Pompiliu Ciochia, farmacistul Bogdan Stegăroiu, Mihai Țucă, student la Medicină și voluntar SMURD, Adela Mărgulescu-jurist, Tiberiu Grigoroiu, Mihaela Dascălu-jurist, Răzvan Becheru etc.
O parte a oamenilor de pe lista candidatului la Primăria Târgu-Jiu, cât și cei ai candidatului pentru șefia CJ Gorj, nu au mai făcut politică. „Cei mai mulți sunt oameni care n-au făcut politică (…) și mă bucur că am o listă așa frumoasă cu oameni importanți, pentru că eu cred într-un Târgu-Jiu efervescent, din care să facem un centru al culturii, un centru de evenimente, și într-un Gorj pentru care avem proiecte noi care să-l dezvolte”, a afirmat Ștefan Ghimiși, candidat la Consiliul Județean Gorj din partea Partidului Verde. Pe listele pentru posturile de consilieri în cadrul CJ Gorj, verzii îi susțin pe profesorul Florin Berculescu, inginerul Daniel Bertha, conferențiarul universitar Teodora Vătuiu, actorul Titu Eugeniu, Iustin Semenescu-economist, Mariana Diaconescu-profesor, Bogdan Epure-profesor și artist, Cosmina Vîlceanu-agent de turism etc. Pe liste se mai regăsesc pensionari, studenți, economiști, chiar și liber-profesioniști.